În România, în anul 2023, încă există diferențe semnificative între bărbați și femei. Acestea pot fi observate atât în zona politică, cât și în cea socio-economică. Deși, lucrurile par să evolueze în continuarea există discrepanțe mari între salariile femeilor și cele ale bărbaților care au reședința în zona rurală.
Un exemplu concret este dat de Iustina, o femeie în vârsta de 32 de ani care locuiește într-un sat din Maramureș. Aceasta a lucrat pe postul de ajutor de bucătar, până când a aflat că există diferențe între remunerația femeilor și a colegilor de sex masculin, deși aveau responsabilități aproape identice.
Diferențe salariale, preponderent în zona rurală
„Ca și femeie aveau un salariu, iar ca și bărbat un alt salariu. Eu am luat 2.200 de lei și el a a luat 3.000 pe același post, doar că el ridica și ducea lăzi și eu cu curățatul. Și noi femeile, tot la fel, ridicăm când nu sunt colegii. Mi s-a părut ciudat că eu făceam și munca lui și am fost plătita la fel și atunci mi-am dat demisia pentru că nu se putea”, a declarat Iustina.
Aceste diferențe sunt confirmate și de statisticile europene ce plasează România pe ultimele locuri. În ceea ce privește puterea de decizie sau puterea economică în societate, Institutul European pentru Egalitatea de gen comunică un scor mediu la nivelul Uniunii de 57,2. România se află pe locul 22, cu un scor de doar 32,6 puncte.
În politică, numărul miniștrilor de sex feminin este redus la 2, iar în parlament sub 20% dintre oficiali sunt femei. Aceeași proporție se regăsește și în cazul parlamentarilor europeni. În economie, procentul ce ilustrează prezența femeilor în consiliile de administrație ale companiilor mari, la nivel european, este de 29,5%. România arată un procent de 13%.
Măsuri luate în direcția schimbării
„În noiembrie 2022, Parlamentul European a aprobat un set de norme cu ajuorul cărora se urmărește creșterea echilibrului de gen în companiile din UE, astfel până la sfârșitul lui iunie 2026 toate companiile din UE cotate la bursă vor trebui să ia masuri astfel încât să asigure o reprezentanță mai mare a femeilor în consiliile de administrație.
Procedurile de recrutare vor trebui să păstreze meritul drept criteriu esențial, a declarat un reprezentant al Parlamentului European. Conform unui raport Eurostat, femeile au un loc de muncă într-un procent de 55%, în timp ce bărbații lucrează în procent de 74%. „Cuvântul de bază e voință, însă voința aceasta vine dintr-o teorie – teoria puterii. Tu simți nevoia ca bărbat să rămâi în „charge” pe o chestie pentru care n-ai niciun merit, ci un privilegiu dat de natură.
Dar, suficient de bine integrat în educația formală și informală încât să considerăm adevăr. Ce putem face – să nu mai așteptăm schimb de la alții. Să nu tacă, să ia în piept provocările vieții și să se bată pentru ceea ce consideră că merită”, afirmă sociologul Gelu Duminică.
Într-o notă pozitivă, în diverse companii private, femeile par să ocupe tot mai multe funcții de nivel mediu, conform Știrile ProTV.