Infofinanciar > Info > ”Inflaţia continua să crească”, spune Isărescu. Nu se prea întrevăd soluții din partea statului
Info

”Inflaţia continua să crească”, spune Isărescu. Nu se prea întrevăd soluții din partea statului

Mugur Isărescu, Sursă foto: economedia.ro
Foto: economedia.ro

Cum am scris și mai devreme, BNR a decis majorarea dobânzii de politică monetară. Astfel, dobânda ajunge la 4,75% pe an, de la 3,75% anterior. Din nefericire, creșterea acestei dobânzi este peste estimările analiștilor.

Dincolo de asta, guveratorul BNR a ieșit la rampa ca să ne anunțe că inflația este departe de a ceda.

„Rata anuală a inflației va continua să crească până la mijlocul trimestrului III sub impactul șocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit, urcând astfel moderat, peste valorile prognozate în luna mai, pe orizontul scurt de timp”, a avertizat Isărescu.

Potrivi tacestuia, înrăutățirea perspectivei apropiate a inflației este cauzată de „dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de prețurilor combustibililor, gazelor naturale și energiei electrice, chiar și în contextul aplicării schemelor de sprijin și al manifestărilor unor efecte de bază, precum și de prețul alimentelor procesate, în principal sub o influență a ascensiunii mai puternice a cotațiilor țițeiului, produselor energetice și ale mărfurilor agro-alimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate”.

Loviți la portofele din toate direcțiile

Efecte inflaționiste suplimentare sunt așteptate și pe segmentul prețurilor administrate, inclusiv ca urmare a scumpirii biletelor CFR, precum și pe cele al produselor din tutun, pe fondul majorării accizei specifice. Acestora li se adaugă durata schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie și combustibili.

„Prelungirea războiului din Ucraina și extinderea sancțiunilor impuse Rusiei generează incertitudini și riscuri considerabile la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, prin efectele posibil mai mari exercitate pe multiple căi asupra puterii de cumpărare și încrederii consumatorilor, precum și asupra activității profiturilor și planurilor de investiții ale firmelor, dar și prin potențiala afectare mai severă a economiei europene, ca și cea a economiei globale, dar și a percepției de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanțare”, a mai adăugat Isărescu.

ROBOR continuă să crească

Indicele ROBOR la 6 luni a crescut la 6,76%, de la 6,72%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață. Valoarea IRCC valabilă în perioada aprilie-iunie este de 1,86%, fiind calculată pe baza cotațiilor din trimestrul al patrulea al anului trecut.

IRCC crește la 2,65%, de la 1,86%. Noua valoare este calculată pe baza dobânzilor la tranzacțiile interbancare din ianuarie-martie, când inflația anuală era mai redusă și dobânda cheie, mai mică. IRCC este calculat în funcție de dobânda medie la care se împrumută băncile între ele și este aplicat cu o întârziere de un trimestru față de perioada de referință. Indicele este stabilit zilnic de BNR, ca medie aritmetică a cotațiilor folosite de zece bănci selectate de Banca Națională.