Conform unui sondaj CBS Research, Maia Sandu este omul politic care se bucură de cea mai mare încredere în Republica Moldova. Aceasta are un procent de 24% din respondenți. Igor Dodon, fostul președinte al Moldovei, a strâns un procent de încredere de doar 7% din răspunsurile persoanelor intervievate.
Valeriu Pașa, președintele WatchDog.MD, a declarat într-o conferință de presă la IPN faptul că 57% dintre persoanele intervievate nu au putut răspunde un nume atunci când au fost întrebate de o personalitate politică în care au mare încredere. Restul de 43% au avut mai mulți candidați menționați, iar 24% dintre aceștia au spus că au încredere în actualul președinte al statului, Maia Sandu. Igor Dodon a obținut doar un procent de încredere de 7% din cei intervievați.
Maia Sandu, omul de încredere al moldovenilor
„Următoarea întrebare este închisă despre nivelul de încredere în personalitățile politice, unde fiecare respondent a primit lista de politicieni și posibilitatea de a alege una dintre cinci variante: „foarte multă încredere”, „oarecare încredere”, „nu au auzit deloc de acest politician”, „nu are deloc încredere” sau „nu prea are încredere”. Absolut toți politicienii incluși în listă au pondere negativă. Adică, sunt mai mulți cei care spun că nu au încredere deloc sau nu prea au încredere, decât cei care zic că au încredere”, a precizat Valeriu Pașa.
Ceilalți oameni politici de încredere menționați au fost: Ilan Șor, Ion Ceban, Ion Chicu, Vladimir Voronin.
„La capitolul „foarte multă încredere” sunt 23%, practic același procent ca la întrebarea deschisă, cei care spun că au foarte mare încredere în Maia Sandu. Ea este urmată de Igor Dodon, cu 12,9%, și la distanță foarte mică în spate este Ion Ceban, cu 12,3%”, a menționat Valeriu Pașa.
Sondajul a fost realizat prin intermediul telefonului mobil în perioada 17-26 ianuarie pe 1.0001 persoane, conform lui Vasile Cantarji, sociolog la SBS Research. Uniunea Europeană a sprijinit financiar această cercetare, conform infoprut.ro.
Cercetarea prezintă faptul că dacă în perioada imediat următoare ar avea loc alegeri parlamentare, în cadrul legislativului, ar fi trei formațiuni politice, și anume: Partidul Acțiune și Solidaritate, ce ar obține 33,1% din voturi, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor- 31,1% și partidul politic Șor- 16%. UN procent de 20% dintre respondenți au spus că sunt încă indeciși cu cine ar vota.
Maia Sandu, printre cei mai de încredere lideri politici ai lumii
Maia Sandu nu se bucură doar de încrederea propriilor cetățeni, ci și de încrederea ucrainenilor, în topul celor mai de încredere lideri străini. Aceasta are un procent de 50,4% de opinii favorabile, conform datelor unui sondaj realizat de centrul de analize de la Kiev, New Europe Center.
Pe primul loc în cadrul acestui loc se clasează președintele Poloniei, Andrzej Duda, cu un procent 87% de aprecieri. Acesta este urmat de liderul de la Washington, Joe Biden cu 79% și de Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene cu 73%. De asemenea, Maia Sandu, președintele Republicii Moldovei, este liderul strain cu cea mai bună imagine în România, conform unui sondaj Inscop. Procentul pentru aceasta este de 28,8%.