Cererea americană pentru un vehicul spațial care să nu aterizeze sau aselenizeze niciodată este în mod simplu justificată de necesitatea aprovizionării. Imaginând o bază lunară permanentă, devine evident că aceasta va depinde de provizii constante, inclusiv materiale, medicamente, componente electronice și alte resurse esențiale, cel puțin inițial, înainte să-și dezvolte capacitățile de producție proprii.
De asemenea, călătoria spre Lună implică nu doar transportul oamenilor acolo, ci și aducerea lor înapoi pe Pământ. În prezent, transportul regulat dintre Pământ și Lună implică costuri semnificative. Prin urmare, se caută o abordare inovatoare.
Americanii vor un vehicul spațial care nu va ateriza niciodată
Această soluție implică dezvoltarea unui vehicul spațial asemănător Stației Spațiale Internaționale, care să orbiteze constant între cele două corpuri cerești. Când vehiculul se află în apropierea Pământului, navele de aprovizionare se vor conecta la el pentru a transfera încărcătura necesară către Lună. În același mod, la trecerea vehiculului pe lângă Lună, resursele necesare Pământului vor fi transferate către navă. Aceasta ar putea include, de exemplu, prelevarea de heliu-3 sau metale rare.
Conceptul-cheie în spatele acestui proiect este că acest vehicul spațial nu va ateriza niciodată pe Pământ sau pe Lună. Acest lucru elimină necesitatea unor costuri semnificative pentru a părăsi câmpul gravitațional al acestor corpuri cerești.
Vehiculul spațial propus va fi optimizat pentru aceste operațiuni, având dimensiuni mai mici și motoare mai puțin puternice decât cele necesare pentru aterizare sau decolare. Funcționarea sa va folosi gravitația Pământului și a Lunii într-o manieră eliptică pentru a obține propulsia necesară. Echipajul va superviza traiectoria și va asigura că vehiculul rămâne pe curs. Deși această propunere pare viabilă în principiu, implementarea sa practică până la finalul deceniului pare încă incertă, mai ales în contextul planurilor de construire a primei baze lunare permanente.
Un proiect financiat de NASA în 2021, dar care nu a primit prea multă atenție în mass-media, are ca scop dezvoltarea unei antene uriașe pentru a studia interiorul Lunii, o zonă pe care până acum omenirea a reușit să o exploreze cu dificultate. Chiar și sonda japoneză SELENE, lansată în 2007, a atins doar o adâncime de 5 kilometri în studierea lunară, fără să ofere informații suficiente pentru o înțelegere detaliată a satelitului natural al Terrei. Ca urmare, NASA consideră că este necesară o nouă abordare.
Nu se știe dacă NASA va mai finanța proiectul
Proiectul, denumit PEDALS (Passively Expanding Dipole Array for Lunar Sounding), implică amplasarea acestei antene pe suprafața lunară, o sarcină complicată dată fiind natura accidentată a terenului. Pentru a depăși această provocare, este propusă utilizarea unui Rover care să mute obstacolele de pe traseul antenei, permițând astfel plasarea ei. Antena, construită din materiale inteligente, ar avea capacitatea de a se extinde și de a se plasa singură. Odată funcțională, antena ar funcționa ca un radar, colectând date relevante pentru studierea interiorului Lunii.
Cu toate acestea, dimensiunile exacte ale antenei și starea actuală a proiectului rămân neclare. De asemenea, nu se știe dacă NASA va continua să finanțeze proiectul sau dacă vor căuta alte modalități de a obține date esențiale despre Lună. Orice decizie în acest sens ar putea afecta planurile de a crea o bază permanentă pe Lună, deoarece informațiile geologice precise sunt esențiale pentru a lua decizii bine informate.
În contextul în care China și Rusia accelerează propriile proiecte spațiale, inclusiv explorarea Lunii, presiunea asupra NASA de a lua decizii strategice într-un mod eficient și rapid crește. Chiar dacă proiectul antenei PEDALS nu se va materializa, necesitatea obținerii de date geologice exacte pentru a dezvolta o bază lunară permanentă rămâne o prioritate pentru NASA, iar găsirea altor modalități eficiente de a obține aceste date va fi crucială în viitor.
O soluție inovatoare pentru problema plasticului
Pe măsură ce ne confruntăm cu provocările mediului înconjurător, o nouă idee inovatoare atrage atenția: sacoșe realizate din muște pentru a contracara criza plasticului. Pe lângă faptul că oferă o alternativă atrăgătoare la alimentele din insecte, această inițiativă are potențialul de a aborda două probleme majore simultan.
Chimista Karen L. Wooley de la Universitatea din Texas propune transformarea chitinei, prezentă în abundentă în carcasele muștelor soldat (Hermetia illucens), într-un bioplastic biodegradabil. Chitina, o polizaharidă asemănătoare cu celuloza, poate fi prelucrată pentru a crea un tip de plastic care nu doar înlocuiește plasticele obișnuite, ci este și ecologic. Aceasta ar putea fi o soluție semnificativă pentru problema deșeurilor plastice care poluează mediul.
Un beneficiu adițional este legat de potențialul de a crea locuri de muncă prin dezvoltarea fermelor de muște soldat. Acestea ar putea fi folosite atât pentru a produce larve bogate în proteine, care să fie transformate în făină, cât și pentru a hrăni masele plastice biodegradabile de viitor. Astfel, ciclul se închide într-un mod ingenios: muștele sunt folosite atât pentru a crea materiale prietenoase cu mediul, cât și pentru a servi ca sursă de hrană pentru ele însele.
Această abordare integrată aduce un beneficiu semnificativ în lupta împotriva poluării cu plastic și contribuie la dezvoltarea unui ecosistem sustenabil. Pe lângă faptul că aduce soluții pentru probleme actuale, acest concept demonstrează creativitatea umană în găsirea de alternative inteligente și ecologice pentru provocările contemporane, potrivit science.hotnews.ro.
