Infofinanciar > Info > INS anunță o creștere a consumului privat. Datele arată o creștere a veniturilor românilor
Info

INS anunță o creștere a consumului privat. Datele arată o creștere a veniturilor românilor

INS anunță o creștere a consumului privat. Datele arată o creștere a veniturilor românilor
Sursă foto: arhivă

Conform datelor Institutului Național de Statistică, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul s-a majorat cu 8,4%. De asemenea, această creștere a vânzărilor în retail este conformată și de Eurostat, care plasează țara noastră pe locul doi în UE.

Astfel, acest avans al consumului privat conformă puterea de cumpărare a cetățenilor români. De asemenea, această majorare a puterii de cumpărare vine pe fondul politicilor economice și salariale adoptate de PSD.

„Până la finalul anului 2029 putem ajunge cu salariul mediu brut la 2.600 de euro pe lună. De asemenea, putem ajunge la un salariu minim brut de 1.300 de euro pe lună, prin mecanismul salariului minim european. În următorii 5 ani vom ajunge la cel puțin 1,5 milioane de contracte de muncă cu o valoare netă de peste 1.500 de euro pe lună”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit flux24.