Infofinanciar > Info > INS: Numărul conexiunilor de Internet a crescut cu 2,4% în 2023
Info

INS: Numărul conexiunilor de Internet a crescut cu 2,4% în 2023

INS: Numărul conexiunilor de Internet a crescut cu 2,4% în 2023
Foto: facebook

Numărul conexiunilor de Internet a crescut, în 2023, cu 2,4% comparativ cu anul anterior. Cel al conexiunilor în reţeaua telefonică mobilă s-a majorat cu 0,4%. În timp ce numărul de conexiuni în reţeaua telefonică fixă s-a redus cu 9,1%, conform INS.

Potrivit INS, anul trecut, în traficul de voce (convorbirile telefonice) realizat în reţeaua telefonică fixă s-au înregistrat scăderi. Atât pe total, cu 14,3%, cât şi pe fiecare componentă de trafic. Cea mai însemnată scădere consemnată este la componenta de trafic fix-fix, cu 28,4%. Traficul internaţional şi traficul fix-mobil s-au redus cu 8,3%. Iar traficul naţional în reţea proprie a scăzut cu 19,2%.

Convorbirile telefonice în reţeaua telefonică mobilă s-au diminuat cu 6% în anul 2023 faţă de 2022.

La 31 decembrie existau 15.8000 linii închiriate (inclusiv linii închiriate internaţionale), cu 300 mai multe faţă de anul 2022.