Infofinanciar > Info > INS: Numărul pasagerilor care circulă cu trenul a scăzut cu 3%
Info

INS: Numărul pasagerilor care circulă cu trenul a scăzut cu 3%

INS: Românii circulă mai puțin cu trenul

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat joi, 03 octombrie datele centralizate privind numărul pasagerior care au călătorti cu trenul în perioada ianuarie-iunie din 2024. Potrivit raportului INS în primul semestru din 2024 numărul total al pasagerilor a fost de 35,54 milioane. O cifră în scădere cu trei procente față de aceeași perioadă a anului precedent.

Din numărul total de pasageri, aproximatvi 35,3 milioane s-au deplasat în țară, iar alți 141.000 au efectuat călătorii internaționale. În primele șase luni din 2024, ponderea transportului feroviar de pasageri a fost 16,6%, mult sub procentul de 77,5% întregistrat pe transportul rutier.

Pe sectorul transport feroviar de mărfuri, volumul a scăzut cu 9,8 procent față de perioada similară a anului precedent. În schimb a crescut cu 2,7% indicele transportului internațional. Ca volum de mărfuri transportate pe calea ferată, INS a anunțat o valoare totală de 21,905 milioane de tone, dintre care 78,5% în transport național.

Ponderi semnificative în totalul mărfurilor transportate au fost înregistrate pentru diviziunile: cocs, produse rafinate din petrol (23,7%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (17,9%). Institutul Național de Statistică a mai anunțat că majoritatea indicatorilor tehnico-economici de utilizare a parcului de vechicule în transportul feroviar au avut un trend descendent în comparație cu primul semestru al anului precedent. În scchimb, INS a cosemnat o dinamică pozitivă pentru indicatorul legat de timpul mediu de rulaj al vagoanelor de marfă (zile), care a crescut cu 16,8%.