Aproape două treimi (65,8%) dintre subiecţii sondajului cred că NATO va rămâne principala garanţie de securitate a României pe termen lung, în timp ce 29% au o părere contrarie.
În perioada 23 mai – 14 iunie s-a realizat un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, la comanda STRATEGIC Thinking Group, care are ca rezultat că, în opinia a 83,5% dintre cei chestionaţi, ţara noastră trebuie să se îndrepte spre Vest, adică UE, SUA, NATO, din punct de vedere al alianţelor politice şi militare, în timp ce 8% consideră că România ar trebui să se îndrepte către Est, adică Rusia, China.
Conform Agerpres, tinerii până în 30 de ani şi persoanele cu venituri foarte ridicate au indicat în procente mai ridicate decât restul populaţiei că alianța NATO va rămâne principala garanţie de securitate a României. În opinia a 70,9% dintre români, în viitor Armata ţării ar trebui să se mărească, în timp ce 23,2% sunt de părerea că ar trebui să rămână la fel ca acum, iar 3,5% consideră că aceasta ar trebui să se micşoreze, potrivit analizei socio-demografice.
Agenda României
Datele sondajului „Agenda România 2050. O conversaţie despre viitorul României – Ediţia I” au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), iar eroarea maximă admisă a datelor este de ą 2,53%, la un grad de încredere de 95%. Preşedintele Strategic Thinking Group, Remus Ioan Ştefureac, a declarat că „Proiectul Agenda România 2050” îşi propune demararea unei conversaţii naţionale despre politici publice esenţiale pe termen lung având ca punct de plecare opiniile românilor culese printr-o serie de sondaje de opinie naţionale.
„Pornind de la ceea ce crede populația României, dorim să încurajăm o conversaţie amplă a experţilor (din mediul academic, din sectorul public şi privat) pe fiecare dintre temele proiectului. Proiectul îşi propune realizarea mai multor studii sociologice pe şase zone majore de interes pentru viitorul României, fiecare împărţită în teme specifice: societatea viitorului, infrastructura viitorului, mediul şi resursele viitorului, economia şi afacerile viitorului, tehnologiile şi meseriile viitorului şi locul României în lumea viitorului”, a precizat el. „Lumea de astăzi a ieşit din paradigma blocurilor geopolitice stabile ale secolului XX şi s-a schimbat semnificativ prin fragmentarea intereselor şi multiplicarea relaţiilor internaţionale bilaterale, prin creşterea disparităţilor economice şi sociale, dar şi prin avansul tehnologic rapid şi interdependenţele circuitelor globale logistice. În contextul unei perioade dominate de riscurile de securitate globale generate de intervenţia militară nelegitimă a Federaţiei Ruse în Ucraina, dar şi după cei doi ani de restricţii pandemice şi intrarea într-o criză energetică generalizată, românii, ca şi ceilalţi europeni, resimt acut nevoia de siguranţă, în raport cu care instituţiile publice sunt chemate să ofere mai multe mecanisme de stabilitate şi securitate”