Chiar dacă zilele acestea ne gândim cu toții la escapade pe litoral sau la munte, vremea ar putea să ne fie potrivnică. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) transmite că cele mai multe regiuni ale țării vor fi afectate de instabilitate meteo. Acest lucru deja nu mai este o surpriză, în special pentru persoanele din județele vestice, însă vântul puternic și ploile abundente sunt cu atât mai puțin de dorit în prag de minivacanță.
Regiunile din vest, adică Banat, Crișana și Oltenia, nu scapă de avertizările meteo nici zilele următoare. Lor li se alătură nordul Munteniei, Maramureșul și, cu unele excepții, Moldova. Chiar dacă Dobrogea nu se află neapărat pe lista celor mai dramatice schimbări de vreme, experții avertizează că cel puțin local, ar putea să fie averse, descărcări electrice și alte semne de instabilitate atmosferică.
Iar astăzi, pe 1 iunie, o avertizare de cod galben afectează deja nord-vestul și sud-vestul țării. Avertizarea este valabilă până la ora 23 și arată că zonele vizate sunt marcate de vânt puternic, posibil vijelii, ploi (cu acumulări de până la 20… 25 litri pe metru pătrat, iar local, 30 de litri pe metru pătrat), dar și grindină. Zilele trecute, județele vestice, îndeosebi Caraș-Severin și Timiș, sunt marcate de inundații. Imaginile dramatice din Reșița, muncipiul de reședință al județului Caraș-Severin, sunt atât un semn al ploilor abundente, cât și al defrișărilor foarte intense din ultimii ani.
La ce ne putem aștepta în zilele următoare
Principala caracteristică a următoarelor zile este răcirea, alături de precipitațiile abundente. Conform datleor ANM, se vor acumula 20… 25 de litri pe metru pătrat în regiunile vizate. Local, se poate ajunge chiar și la 30 de litri pe metru pătrat. Sud-vestul și nordul în general, dar și arcul carpatic în particular, vor fi predispuse la descărcări electrice în noaptea de 1 spre 2 iunie. În ciuda instabilității meteo, ziua va fi una deosebit de caldă, cu maxime care ajung până la 31 de grade în Municipiul București. Minimele se vor încadra în intervalul 8 – 18 grade Celsius, conform datelor carte au fost transmise de ANM și preluate de România TV.
Însă zilele următoare, instabilitatea se va menține, în vreme ce temperaturile vor scădea. Astfel, pe 3 iunie, maximele nu vor depăși 26 de grade Celsius, nici măcar în București, unul dintre cele mai fierbinți puncte ale țării. Cel mai afectat va fi arcul carpatic, care este și astăzi ținta numărul unu a avertizării de cod galben și a ciclonului mediteranean, care a ajuns acum zece zile și în țara noastră, după ce a cauzat prăpăd în regiunea Emilia-Romagna din Italia.