Infofinanciar > Info > Vor întârzia pensiile mărite în luna ianuarie? Anunțul lui Daniel Baciu
Info

Vor întârzia pensiile mărite în luna ianuarie? Anunțul lui Daniel Baciu

Vor întârzia pensiile mărite în luna ianuarie? Anunțul lui Daniel Baciu
Sursa foto: arhiva companiei

Înainte de perioada sărbătorilor de iarnă, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a făcut un anunț. Acesta a fost așteptat de către seniorii României care își așteaptă pensiile.

”Începând de duminică se tipăresc taloanele de pensii aferente lunii ianuarie 2024 care includ creșterea valorii punctului de pensie de la 1.785 lei la 2.032 lei și creșterea indemnizației sociale de la 1.125 lei la 1.281 lei.

Suntem în grafic datorită eforturilor făcute de către colegii mei de la Casa Națională de Pensii Publice pentru a finaliza acest proces de tipărire, în această săptămână a taloanelor, ca ulterior să fie predate către CN Poșta Română, astfel încât, începând cu data de 3 ianuarie 2024 beneficiarii noștri să primească pensiile majorate”, este anunțul pe care l-a făcut Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice.

Există bani pentru pensii

”Vreau să dau asigurări tuturor pensionarilor că există fondurile necesare în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024 atât pentru majorarea cu 13,8% din ianuarie, cât și pentru recalcularea prevăzută de noua lege a pensiilor pentru luna septembrie.

Vă doresc tuturor sărbători fericite și liniștite!!”, a mai transmis președintele Casei naționale de Pensii Publice pe pagina sa de socializare Facebook.

Declarațiile ministrului Muncii

De asemenea, cu scopul de a-i asigura pe seniori că vor primi pensiile crescute, începând din luna ianuarie, și reprezentanții Ministerului Munci au făcut o postare.

”Se întâmplă chiar acum!”, este mesajul care însoțea un videoclip prin care se demonstra faptul că a început procesul de tipărire al taloanelor de pensii crescute.

”Cupoanele de pensie, cu majorarea de 13,8% se tipăresc începând din această dimineață. Colegii din Casa Națională de Pensii sunt pe poziții. Din ianuarie, pensionarii vor primi banii prin mandat poștal sau pe carduri”, au mai informat aceștia.

Fără motive de îngrijorare

Motivul pentru care au fost postate aceste imagini este pentru a-i liniști pe seniori. Nu trebuie să existe îngrijorări cu privire la data la care vor intra pensiile. Anterior, și președintele Casei Naționale de Pensii Publice a mai informat că se muncește la capacitate maximă. În acest fel oficialii se asigură că nu vor exista probleme legate de plata pensiilor.

„Nu există această posibilitate. Aș vrea să spun lucrul acesta din start, pentru că în momentul acesta, când discutăm, colegii mei lucrează.

Se lucrează în ture și sâmbăta și duminica. Astfel încât acest proces de tipărire a celor 5 milioane de taloane de pensii să nu aibă absolut nicio întârziere. Și ele să fie predate în timp util colegilor de la Compania Națională de Poștă. Astfel încât în prima zi lucrătoare din luna ianuarie oamenii deja să-și primească pensiile majorate cu 13,8%”, a mai declarat Daniel Baciu, conform antena3.ro