Infofinanciar > Info > Inteligența artificială pătrunde în industria aluminiului! Ultimele rezultate Alumil
Info

Inteligența artificială pătrunde în industria aluminiului! Ultimele rezultate Alumil

Inteligența artificială pătrunde în industria aluminiului! Ultimele rezultate Alumil
sursă foto: arhiva companiei

Alumil Rom Industry SA este liderul din piața sistemelor de aluminiu din țara noastră. Reprezentanții companiei au anunțat afaceri de 84,4 milioane de lei, în trimestrul III 2023. Se raportează o creștere cu până la 5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul înregistrat în primele nouă luni este de 4,6 milioane de lei. Și în acest caz este vorba despre valori mai mari decât profitul total bugetat pentru întreg anul 2023, cu 5%.

„Rezultatele înregistrate de Alumil România în trimestrul III sunt peste estimările pe care le aveam pentru această perioadă. Deși profitul realizat a fost în ușoară scădere față de anul trecut, ca urmare a creșterii costurilor operaționale, acesta este cu 5% peste ȋntreg profitul bugetat pentru tot anul. Compania și-a continuat în acest an investițiile în dezvoltarea prezenței la nivel național, implementarea de noi tehnologii digitale și promovarea de sisteme arhitecturale de aluminiu cu eficiență energetică ridicată, care respectă standardele de sustenabilitate asumate“, a spus Marius Ioniță, director general Alumil Rom Industry.

Ultimele rezultate Alumil

În conformitate cu strategia anunțată, Alumil Rom Industry a finalizat recent inaugurarea HUB-ului din Slatina. Această nouă construcție include un showroom, spații de birouri și depozit. HUB-ul, care are rolul de a îmbunătăți serviciile pentru clienți, are potențialul de a deveni un centru important pentru dezvoltarea companiei în regiunea Oltenia. Anul trecut, Alumil România a deschis HUB-uri regionale în Cluj-Napoca și Iași. Precum și un al doilea showroom în Cluj, care la un an de la lansare, are peste 300 de vizitatori.

Alumil continuă, de asemenea, investițiile în transformarea digitală a proceselor de business. Compania a demarat încă de acum trei ani implementarea de automatizări, cu ajutorul tehnologiei RPA, în cadrul diviziei Operațional și Comercial. Iar în prezent testează integrarea aplicațiilor de inteligentă artificială.

Inteligența artificială pătrunde în industria aluminiului

,,O altă direcție a efortului de digitalizare a companiei este continuarea dezvoltării platformei B2B My Alumil, destinată simplificării și automatizării procesului de plasare și urmărire a comenzilor de către parteneri. În ultimul an, numărul utilizatorilor platformei a crescut cu 30% și datorită primei ediții a programului de loialitate „Alumilia“. O a doua ediție a fost lansată în octombrie 2023”, completează Marius Ioniță.

O a treia direcție importantă de investiții în cadrul Alumil Rom Industry este cea a dezvoltării sustenabile. Alumil este una dintre puținele companii din lume care a primit, la nivel de grup, certificarea „OK Recycled“ din partea TÜV AUSTRIA. Precum și certificatul internațional „Cradle-to-Cradle“ (C2C) – Silver pentru o gamă extinsă de produse. „Aceste două certidicări confirmă și validează angajamentul asumat de Alumil în domeniul sustenabilității prin strategia ESG. Producția de bare de aluminiu se realizează deja cu 60% aluminiu reciclat, care sunt utilizate în toate profilele sistemelor arhitecturale Alumil“, a precizat CEO-ul Alumil.

Despre Alumil

Sistemele arhitecturale din aluminiu comercializate de companie nu au doar un impact ecologic minim. Ci și performanțe deosebite de izolare termică. Produsele Alumil asigură economii substanțiale de energie, cu o reducere de până la 50% a costurilor lunare de încălzire și răcire.

Alumil Rom Industry SA este, începând din 1997, subsidiară a grupului Alumil Aluminium Industry SA. Grupul deține 12 fabrici în șase țări și este unul din liderii europeni în materie de extrudare aluminiu. Unitățile sunt specializate în design-ul și producția sistemelor arhitecturale de aluminiu, acoperind toate tipurile de aplicații cunoscute în acest domeniu.