Producătorii de gaze naturale anticipează o creștere importantă a cererii în anii următori. Inteligența artificială este motivul principal. Dezvoltarea ei conduce la o creștere a consumului de energie electrică pe care sursele regenerabile nu ar putea să o susțină singure.
Companiile energetice se străduiesc să țină pasul cu dezvoltarea Inteligenței Artificiale, pentru a asigura necesarul de energie. Extinderea IA coincide cu dezvoltarea producției interne de semiconductori și baterii. Cererea de energie estimată din IA este de șapte ori mai mare decât consumul orașului New York.
După o perioadă de stagnare a cererii de electricitate în SUA, aceasta ar putea crește cu până la 20% până în anul 2030. Această analiză a fost realizată de către Wells Fargo, în luna aprilie, scrie Economedia.ro