International Alexander Holding, companie cu capital 100% românesc, înființată în 2003, a evoluat de-a lungul anilor, și s-a transformat într-un furnizor independent de servicii de transport și logistică. Compania continuă să se dezvolte, iar de curând a lansat recent un nou serviciu. Acum, International Alexander Holding a fost premiată la Gala Capital.
„Alexander International Holding este o companie cu aproximativ 2.000 de angajați ce activează în diferite segmente precum: transport, care este și core business-ul nostru, logistică și mai nou am intrat în zona de real estate”, a declarat Loredana Apreutese, CEO International Alexander Holding, pe scena Galei Capital Companii de Elită, ediția 2024.
Un nou serviciu de transport feroviar
„Am anunțat cu entuziasm că în luna mai am început un nou serviciu de transport feroviar, pe care l-am lansat de curând. Și ne-am dorit să conectăm printr-un astfel de serviciu Belgia de Arad, mai exact un terminal din Vladimirescu. Este un terminal pe care l-am dezvoltat și am inițiat această nouă rută de transport pentru că am văzut că există cerere. Este nevoie de o capacitate suplimentară alternativă transportului rutier. Dar este și una din inițiativele noastre de a fi mai prietenoși cu mediul și de a reduce dioxidul de carbon.
Prin această inițiativă reducem dioxidul de carbon cu aproximativ 95% comparativ cu utilizarea transportului rutier pe această rută. Și anunț cu încredere că până la finalul anului sau cel mult la începutul anului viitor va exista și o a doua rută săptămânală între România și Belgia”, a mai adăugat Loredana Apreutese pe scena Galei Capital.
International Alexander accelerează dezvoltarea
International Alexander a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 284 milioane euro. Dar și un profit de 22,6 milioane euro. Holdingul cu acționariat 100% românesc deținut de Simion și Loredana Apreutese se dezvoltă rapid. Compania a investit într-un nou sediu de 22 ha în Arad și depozite clasa A în Arad, Giarmata, Cluj, Sibiu și București.
„Trecerea la electric și schimbările succesive din zona automotive ne-au motivat să găsim soluții alternative. Am introdus în portofoliul nostru de servicii transportul feroviar, un tren propriu pe ruta România – Belgia (GENT) – România, cu plecare săptămânală din terminalul Vladimirescu, din Arad. Astfel, avem flexibilitate și capacitate suplimentară, alternativă la transportul rutier, și obținem reducerea emisiilor de CO2. Trenul are o capacitate de 44 containere. Și, pentru că am reușit un serviciu stabil și cu respectarea timpilor de tranzit, o vom dubla curând prin lansarea unui al doilea tren”, a declarat Loredana Apreutese, acționar International Alexander Holding.
Proiectele companiei
Proiectele nu se opresc însă aici. Compania a preluat anul trecut 25% din acțiunile Moov Leasing. O platformă care oferă pachete de servicii integrate și personalizate de leasing operațional. De asemenea, a investit în 30.000 mp în Crevedia Retail Park. Iar cei 12.000 mp GLA (închiriabili) au fost deja contractați în proporție de 98%.
„Cea mai recentă investiție constă în demararea lucrărilor în zona de nord a unui complex rezidențial de 6 blocuri. Avem discuții avansate și pentru alte dezvoltări de parcuri de retail și proiecte rezidențiale”, a mai precizat Loredana Apreutese.
Programe de CSR
Loredana Apreutese, CEO Internațional Alexander Holding, a mai transmis pentru Revista Capital care sunt proiectele de CSR ale companiei.
„Programe de reducere a amprentei de carbon prin achiziționare de camioane electrice, dezvoltare transport intermodal, implementare soluții inteligente de reducere a consumului de energie. Programe de menținere a indicatorului de 0 accidente de munca prin instruire continua a angajaților si implementare echipamente performante de protecție. Donații către comunități defavorizate”, a explicat directorul general.
De asemenea, antreprenoarea a mai explicat și care sunt diferențiatorii Internațional Alexander Holding în piața în care activează.
„Activăm într-o piață dinamica, concurențială si într-un continuu proces de schimbări. Stabilitatea, spiritul de echipă și unitate, precum și o atentă analiză de management ne-au poziționat ani la rând ca și lideri de piață”, a mai declarat Loredana Apreutese.
Gala Capital „Companii de Elită” 2024
Revista Capital a premiat companiile de succes din România în cadrul Galei Capital Companii de Elită, ediția 2024. Evenimentul a avut loc joi, 26 septembrie 2024. A reunit personalități din mediul de business, antreprenoriat, cultural, medical, social și mass-media.
Gala Companii de Elită reprezintă unul dintre evenimentele de tradiție organizate de revista Capital. Și este dedicată recunoașterii performanțelor companiilor ce activează în mediul de business autohton și care au contribuit la dezvoltarea economiei din România.
Revista Capital Top 300 companii este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul edituradecarte.ro.
Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube „Hai România”.