Recent, la București, a fost lansată tetralogia „Reconfigurarea securității și relațiilor internaționale în secolul XXI”. Lucrarea reunește patru volume care abordează evoluțiile recente la nivelul geopoliticii internaționale.
La evenimentul de săptămâna trecută au participat politicieni, reprezentanți din domeniul apărării din România, dar și ambasadorul Ucrainei la București. Despre această lucrare, dar și despre temele actualității, RADOR a discutat chiar cu autorul, profesor universitar Iulian Chifu, consilier de stat pentru politică externă, securitate și afaceri strategice al premierului, fost președinte al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning.
Muncă de șase ani
RADOR: Reconfigurarea securității și a relațiilor internaționale în secolul XXI, o tetralogie la care ați lucrat mult în ultima perioadă și sunt curioasă, tocmai pentru că aveți și această demnitate extrem de importantă, aceea de consilier de stat pentru politică externă, securitate și afaceri strategice al premierului, într-o perioadă extrem de complicată și de densă, aș vrea să îmi spuneți care a fost cea mai mare provocare în elaborarea acestor patru volume?
Iulian Chifu: Trebuie spus din start că nu a fost programată să fie o tetralogie. Este o lucrare care a fost elaborată în ultimii şase ani şi asta ca să liniștim și pe cei care și-ar putea pune întrebarea dacă un consilier de stat în timpul unui mandat atât de plin are timp să scrie cărți. Cam jumătate doar din ultimul volum care s-a referit direct la războiul din Ucraina a fost scris în ultimul an și jumătate. Tetralogia evident că este coerentă, ea este gândită să analizeze evoluțiile și tendințele și tranziția către zona aceasta de turbulență pe care o vedem astăzi, pentru că, într-adevăr, specificul secolului XX1 este că am trecut de la o stabilitate bipolară nu la o zonă stabilă, ci, după o generație, iată, suntem în ceea ce vom trăi din nou pentru o generație instabilitatea aceasta, turbulențele aferente, reașezarea reconfigurarea securității globale și a relațiilor internaționale. Și atunci gândirea a fost ca primul volum să se refere la curente și idei și personalități importante care s-au pronunțat în legătură cu evoluțiile din secolul XXI al lumii în care trăim, pentru că, nu-i așa?, cu toții ne întemeiem pe o bibliografie bogată și pe lucrurile care au fost deja spuse de antecesorii noștri și de personalități de prim plan, după care am trecut în revistă situația marilor actori în contextul actual. Deci, volumul unu, practic așează scena spunând care sunt actorii și cum arată marile idei despre încotro merge lumea în care trăim. Cel de-al doilea volum se referă de data aceasta la relațiile dintre actori, ele judecând și riscurile, amenințările și vulnerabilitățile în zona de securitate, documentele publicate în ultimii ani și care arată tendințele de evoluție și în cea de-a doua parte a volumului doi, tipurile de conflicte, tipologiile de conflicte pe care le-am văzut întâmplându-se în toată această perioadă, pentru ca volumul trei să discute în termenii studiilor prospective, studiile despre viitor, cum li se mai spune, metodologiile existente, metodologia românească și un număr de studii care investighează această perspectivă, se termină, evident, cu aplicarea acestei metodologii la lumea în care ne aflăm și la modul în care ar putea ea evolua și, sigur, acoperă diferitele tipuri de scenarii, pentru că, de fapt, ăsta este rolul studiilor prospective, nu e acela de a ghici, de a prevesti cum arată viitorul, ci de a trece în revistă diferitele categorii de scenarii, în așa fel încât un decident să aibă la îndemână în orice moment opțiuni și să nu fie supus unei surprize strategice atunci când se confruntă în realitate cu unul din scenariile pe care nu le-a văzut niciodată, cu ceva complet nou, pentru care nu era pregătit, pentru care nu era o planificare de reacție sau o variantă de evoluție. Ei bine, volumul patru spuneam că a fost gândit în faza inițială ca o trilogie, dar volumul patru s-a impus tocmai pentru faptul că unele dintre scenariile foarte clar trasate de prima parte, în care spuneam inclusiv de faptul că Rusia lui Putin are nevoie de un război, pentru că situația sa de stagnare și de lipsă de livrare către propriul, propria echipă, către acești siloviki care gestionau marile firme, marile corporații /gpodea/ economice ale Federației Ruse nu mai livrau către această elită, numai către propria populație, şi acest lucru a determinat faptul că un impas și o presiune de schimbare de regim nu putea fi contracarată decât de o ruptură pe care o putea asigura doar un război. Și atunci, pentru că aveam acest scenariu foarte clar identificat și pentru că am intrat, iată, în perspectiva unui război, volumul IV vine și analizează contextul în care a evoluat spre război lumea și modul în care problemele păcii și ale războiului au revenit în Europa, iar un actor prezumat rațional, o mare putere, un stat membru al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, spun toate acestea pentru că acestea subliniază responsabilitatea unui asemenea actor, iată că recurge la război pe scară largă la adresa unui vecin, cuceriri teritoriale, acaparări de teritorii, distrugeri, pentru a-și rezolva niște probleme de nivel de ambiție și de niște probleme de politică externă pe care le-a trasat un lider altfel, discutabil din punctul de vedere al legăturii sale cu realitatea și astăzi ştim foarte bine că acea izolare din timpul pandemiei a lui Vladimir Putin a generat ruptura sa de realitate și de cunoașterea adevărată a ceea ce era pe teren. Sigur, mai intervine aici ceea ce se întâmplă întotdeauna cu un lider autoritar care stă mult prea multă vreme, respectiv transformarea în autocrație și în dictatură unipersonală a statului pe care îl conduce, pentru că altă variantă decât represiunea și acumularea întregii puteri nu poate să permită o asemenea perpetuare, dar mai ales după această izolare este faptul că nimeni nu-și permite să îi comunice veștile proaste. Întotdeauna se întâmplă acest lucru, cercul său de apropiați, consilieri, apropiați, lideri, șefi de instituții nu-și mai permit să îi spună ce se întâmplă cu adevărat în lume. Asta s-a întâmplat și cu Vladimir Putin după pandemie. Sigur, această tendință vine de ceva mai multă vreme, nu numai din perioada pandemiei, în care, nefiind o persoană care să umble pe un calculator, pe un internet, toate știrile îi veneau de la instituțiile Federației Ruse și gândiți-vă…
Șef de mic
R: Şi erau filtrate…
I.C: Da, pieptănate, filtrate. De altfel, am văzut acea imagine pe care merită să ne-o amintim, acele imagini ale unui Consiliu de Securitate cu Serghei Narîşkin, șeful serviciului SVR, Serviciului de Informații Externe al Rusiei, care tremurând tot nu știa cum să-i spună șefului său ce vrea să audă./schelaru/ La un moment dat era atât de confuz, încât, practic, îl implora pe Putin să-i spună…
R: Ce trebuie să spună…
I:C: … ce trebuie să spună, ce vrea să spună, ce vrea să audă. Acel lucru este extrem de elocvent pentru modul în care se petrece o relaţie cu un asemenea tip de lider. Şi gândiţi-vă că toată acea reuniune s-a dovedit că era înregistrată. Ceasurile celor prezenți arătau…
Rr: Altă oră.
I.C: :… cu 6 ore mai devreme de momentul în care au fost expuse public și lucrul acesta, faptul că a ajuns public, totuși, tot acest moment, arată foarte clar că Putin și-a dorit să aibă acest moment de umilire a șefului Serviciului extern al său, special pentru a arăta tuturor…
R: Cât de puternic este.
IC: … cine e şeful. Suntem într-o lume a exibării acestei formule de mascul alfa, nu-i așa, plin de mușchi, dezbrăcat până la brâu, vânând prin pădure…
R: E o imagine pe care și-a construit-o de-a lungul a mai bine de două decenii.
I.C: Nu putea să supraviețuiască dacă nu-și putea construi o asemenea imagine și, mai mult, dacă nu putea să și-o perpetueze, sigur, prin propaganda de stat.
R: Dar până la urmă a avut un moment sau mai multe momente în care a cochetat inclusiv cu o deschidere către liderii democratici. A încercat să își construiască o imagine de lider simpatic.
I.C: Acest lucru s-a întâmplat doar la începutul carierei sale.
R: Un maior venit din Rusia în Germania Democratică.
I.C: Da, şi a ieșit la pensie din serviciu, s-a retras ca maior. El fusese anterior, sigur, gradele inferioare, deci nivelul lui de pregătire și nivelul său de cunoaștere…
Putin n-a pierdut timpul
R: Şi atunci a recuperat foarte repede.
I.C: Dar trăind în Occident, gândirea a fost, în ’99, când a fost impus de către Elţîn și de către sistemul de la acea oră, practic de nicăieri, nu, era un slujbaș în cadrul primăriei din Sankt Petersburg și primarul de atunci, cu mare forță, a reușit, împreună cu alegerile generale ale sistemului, să-l promoveze și să-l aducă în postura de premier. Încă o dată, practic de nicăieri. Pentru a-i lua în mai puțin de un an locu lui Boris Elţîn, care era la o vârstă și mai ales la o situație de sănătate precară încât trebuia să iasă din scenă…
R: A fost șansa lui Putin?
I.C:.. fiind şi în perioada în care în Rusia era această tentativă de democrație, în sensul în care un președinte nu și-a permis – Boris Elţin, în cazul de față. Să dorească mai mult de două mandate, cum era scris în Constituția Federației Ruse. E, așa a ajuns Vladimir Putin și, sigur, era un tip simpatic, mai tânăr, comparativ cu, mă rog, toată această zonă foarte îmbătrânită a elitei foste sovietice a noii Federații Ruse, care a venit pe așteptările reașezării Federației Ruse, pe niște reguli perioada – perioada Elţîn fusese una de privatizare, dar în sensul rapace al unei economii de piață fără reguli care a fost deschisă în Federația Rusă în acea perioadă și. Vladimir Putin era simpatic și era acceptat tocmai pentru stilul său de viață în Occident, pentru limbile străine pe care le vorbea: germană, engleză, pentru interacțiunea sa cu mediul occidental în primii ani. Lucrul acesta n-a durat. În 2002, a apărut așa-numita doctrină Putin, sigur neelaborată de Putin, dar elaborată de un număr de oameni din jurul său, unii dintre ei azi mari critici Gleb Pavlovski, de exemplu, sau oameni care l-au părăsit din grupul, să zicem, eminențelor cenușii. Vladislav Surkov, de exemplu şi, sigur, suma acestor oameni care au conceput o doctrină Putin, bazată pe două elemente la vremea respectivă: așa-numita democrație suverană, deci Putin nu mai era interesat de democrația liberală, democrația pe care o cunoaștem cu toții, ci susținerea sa, mă rog, a grupului din spatele său, grupul Arbatov şi Serghei Karaganov și, iată, am spus, un număr de personalități care au ajutat la construcția aceasta. Nu-l putem uita pe Dughin, deși Dughin a venit ceva mai târziu în această grupare din zone naționaliste de dreapta, ei bine, una era verticala puterii și cea de-a doua era această democrație suverană, specială, pe care fiecare stat este îndreptățit să și-o formuleze cum vrea el. Sigur, o aberaţie pe plan teoretic a democrației. Democrația arată într-un singur fel, are niște reguli foarte clare care țin de drepturile omului, care țin de separarea puterilor în stat, care țin de un set de principii, drepturi și libertăți individuale. Suma acestor lucruri – economie de piață – suma acestor lucruri s-au pierdut odată ce ai construit o democrație suverană a Federației Ruse, în care și drepturile omului au fost relativizate. Susținerea Federației Ruse este că da, sigur, există o declarație universală a drepturilor omului la ONU, pe care au semnat-o toate statele membre, dar fiecare stat este liber să-și decidă nivelul drepturilor pe baza voinței poporului. Deci, dacă poporul nu vrea atâtea drepturi, statul este întrituit să facă o democrație, se cheamă tot democrație, dar…Deci practic ne-a readus într-o epocă care încetul cu încetul s-a curbat și s-a dus mai degrabă spre ceea ce avem astăzi. E mult mai aproape de o altă pretenție de democrație, democrațiile populare din perioada comunistă, nu? Şi statele comuniste, socialiste de atunci aveau pretenția, Uniunea Sovietică, statele din acea perioadă aveau pretenția că sunt democrații. Numai că nu mai erau democrații liberale, erau democrații populare, pentru că atâta vroia poporul. Asta își propusese sigur și documentele programatice arătau într-un fel, unele dintre ele foarte progresist, dacă ne uităm și la constituția și la documentele din perioada Ceaușescu, până la un punct, sigur, punctul ăla de ruptură este supremația unui partid unic, legătura dintre partid și stat și, de ce nu, chiar un fel de superioritatea absolută a liderului providențial, că asta vine de-acuma din populism, vine din zona aceasta a liderilor providențiali, construiți în variantă comunistă anterior şi iată, de data aceasta, într-o variantă pe care ne-ar fi greu să o definim altfel decât putinistă, pentru că tocmai Surkov și cu grupul acela a zis că este un nou sistem putinismul oferit de Vladimir Putin, ca alternativă la democrațiile liberale. De data asta nu mai există pretențiile de democrație sau a mai apărut și termenul acela, e adevărat că mai degrabă pronunțat de către Viktor Orban în Ungaria, democrație iliberală. Cum să fie democrație iliberală? Adică o democrație în care controlul absolut al unui lider și al unui partid să fie dominant. Şi în Federația Rusă, dacă tragem cu ochiul, vedem că-s multe partide pe hârtie. Sigur, ele n-au jucat niciodată un alt rol decât acela de companioni ai partidului… Rusiei Unite aflat la conducere.
Cine o va citi?
R: Aflat la conducere. Ne întoarcem la tetralogie și aș vrea să ne spuneți cui se adresează această tetralogie, pentru că iarăși este foarte important din prezentarea pe care ați făcut-o, foarte succinta prezentare făcută celor patru volume, asupra cărora vom reveni în a doua oară a emisiunii, am reținut clar că există o categorie specială, și anume zona de decizie.
I.C: Da, este o… În primul rând că teotralogia este scrisă pentru un public larg. Sunt volume, poate, cu unele mici excepții prin zona teoretică a studiilor prospective, care se adresează publicului larg și care poate să o citească foarte simplu, mai ales că este bogată în exemple și raportări la fapte din realitate, este scris alert și are toate componentele care permit lectura și cea mai mare atractivitate a dovedit-o, evident, volumul IV, cel care se raportează la războiul de agresiune pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Da, deci adresabilitatea este generală. Desigur, zona specifică ține de cei preocupați de relații internaționale și de studii de securitate, pentru că ea se poate constitui oricând într-o formulă de cursuri pentru diferitele componente. De exemplu, deja primul volum în Republica Moldova, dar și aici, la Universitatea Națională de Apărare, este utilizat ca bază de introducere în studiul relațiilor internaționale și, dacă vreți, o colecție a marilor idei ale studiilor de securitate și relațiilor internaționale. Volumul II are o bază foarte solidă de comentarii la principalele documente abordate în domeniul securității în ultimii ani. Volumul III este utilizat și îl utilizez și eu ca și manual pentru studiile prospective. O parte a cursului pe care îl susțin la SNSPA pe zona de intelligence national security, în engleză chiar, are la bază acest volum. Și, sigur, volumul IV este cel mai savuros şi mai atractiv, pentru că se referă la actualitate și, dacă vreți, ultimul punct la acest volum este pus la 31 decembrie 2022, deci mai mult decât de strictă actualitate, în condițiile în care primele trei volume au avut o formă de lansare la târguri de carte, chiar dacă anunțul a fost cel al unei tetralogii care s-a complinit la sfârșitul lunii ianuarie și a avut deja lansări la Chișinău, o formă de marcare la Galați și o lansare la București pe care o pomeneați.
La nivel mondial
R: O întrebare cu un răspuns scurt: vom avea o ediție a Tetralogiei și în limba engleză?
I.C: A fost o întrebare pusă chiar de fostul conducător al celui de-al doilea doctorat, domnul general profesor Funzeti. Primele trei volume au variantă deja în limba engleză. Ele au fost și contractate cu o editură, cu Routledge. Volumul IV nu are încă o formă de traducere și este și ceva mai bogat, oricât am vrut eu să… și am lăsat deoparte cam jumătate din materialul pe care îl aveam, tot a ajuns la vreo 690 de pagini, spuneam, doar volumul IV. Şi atunci, capacitatea de a traduce nu e foarte simplă. Mai mult, într-o conversație via mail cu editura, care a auzit despre cel de-al IV-lea volum, în sensul în care am discutat posibilitatea publicării Tetralogiei, a spus: „Bun, bun, bun, hai să lăsăm deoparte alea trei, dați-mi volumul IV în engleză, că îl publicăm imediat”. Deci, interesul din prima s-a dus către volumul IV în engleză. Nu este simplu de făcut traducerea la dimensiunea asta. Eu de obicei scriu direct în engleză.
R: Zâmbesc acum pentru că voiam să vă întreb în ce limbă scrieți și, pe de altă parte, voiam să vă întreb cum vă ajută inteligența artificială, pentru că, iată, în ultima vreme discutăm foarte mult de inteligență artificială și de beneficiile pe care această lume digitală ni le aduce.
I.C: Deci, scriu în funcție de destinația textului, alternativ în engleză și română. Am o carte care este acum în editură la Cambridge Universty Press, tocmai am dat ultimul ok pe ultima corectură, de data asta de formulări a editurii britanice și, mă rog, americano-britanice, şi, deci, scriu cu ezanță în ambele. Franceza m-a cam lăsat, adică nu cred că m-aș angaja să scriu o carte în franceză cap-coadă, direct. Pe de altă parte, sigur, inteligența artificială o utilizează… Am, evident, la mine la birou și oameni mai tineri, oameni cu care lucrez la Centrul de Prevenire a Conflictelor și care astăzi sunt în cabinetul meu de la Guvernul României și unii dintre ei au această formulă de recurs la unele dintre programele cele mai bune bazate pe inteligență artificială, că vorbeam de traducere automată cel puțin română-engleză merge destul de bine, însă multe lucruri se pierd, pentru că, de fapt, aici vorbim despre concepte, vorbim despre…
Să gândești ca cititorul…
R: Ne-ați mărturisit: scrieți și în română și în engleză, în funcție de public, în funcție de editura cu care colaborați pentru publicarea cărții. Cum scrieți, pe hârtie, cu pixul, direct pe calculator?
I.C: Scriu complet pe calculator în momentul de față. În schimb, corectez tot timpul pe hârtie. Citesc, prefer să citesc pe hârtie, și nu pe ecran, deși trebuie să spun din nou că stau 8-10 ore citind direct pe ecran, pe variante alternative de surse. Dar citesc și foarte mult pe hârtie. Deci cum să vă spun? La 600-800 de pagini pe zi, o medie, să zic că cel puțin jumătate este pe hârtie, din diferitele categorii de informări care… și, din păcate, marea parte a lecturilor mele sunt lecturi de specialitate, beletristica mai prind, mai reușesc în vacanțele de vară.
R: La asta mă gândeam acum.
I.C: Am la capul patului cărțile care trebuie citite, practic, un daily basis, zi cu zi. Am cărțile care vor fi citite la vară, în vacanța de vară și am niște… o categorie, se cheamă cărți care vor fi citite la pensie.
R: Cărți care vor fi citite cândva. Pentru că tot am vorbit un pic despre lumea digitală, cărțile dvs. sunt accesibile și în format ebook?
I.C: O parte dintre ele da, desigur, editurile clasice românești nu lansează variante ebook. Tehnologia este apărută la editura RAO și de altfel comenzile pot fi făcute pe site-urile lor, sunt, evident și în librării, dar pe site-uri în momentul de față cred că sunt în varianta cea mai accesibilă. Pe de altă parte, Cambridge University Press publică în primul rând în variantă ebook, electronică și asta va apărea în primul rând și după aceea în variantă paper și hard copy./gpodea/
R: Ce apare la Cambridge University?
I.C: La Cambridge University Press apare o carte pe care o intitulasem inițial, co-semnăm, alături de un bun prieten, Greg Simons, o carte pe care o intitulasem la origine „Arme ofensive şi defensive în războiul informațional”. Sigur, am reformulat-o cu evoluții ale războiului, ale conflictelor în secolul XX1, în sensul de a nu determina – mă rog, la solicitarea editurii – să nu determinăm o formulă foarte șocantă, apropo de arme şi de asemenea Cambridge University Press, care este o editură extrem de prestigioasă, e cam a treia cu care am lucrat, cu Ashgate, am lucrat cu Routledge foarte mult și iată acum cu Cambridge University Press și am făcut-o dintr-un motiv foarte clar, pentru a proba că practic cărțile sunt publicate la edituri prestigioase diverse, în așa fel încât să nu existe, știu eu, un semn de întrebare dacă ai o relație cu o singură editură, mai ales că la origine Ashgate a fost o editură pentru care făceam recenziile multă vreme, până am ajuns autor și atunci am preferat să renunț la partea de recenzii pentru editură – pentru a putea fi autor nu puteai fi în același timp și autor și recenzor al editurii. După aceea, editura Ashgate a fuzionat cu Routledge. N-am avut niciun rol în chestiunea respectivă şi cărțile care apăruseră inițial la Ashgate au dobândit deja variante la Routledge, în afara celor două care au fost publicate din start cu destinație pentru Routledge. Şi cred că a fost o experiență interesantă de fiecare dată și încerc să alternez interfața internațională și impactul internațional cu cel național, în limba română, și în limba engleză, trebuie spus foarte clar, că public la Editura ISPRI a Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române și acolo sunt și în limba română, am publicat și în limba română, dar acolo se pot publica în limba engleză și vreau să vă spun că interfața și accesul este extrem de larg. Am avut experiențe foarte bune în alte momente, cu downloadarea de 30.000 de ori, de exemplu, într-un weekend. Îmi aduc aminte, cea mai de succes carte am făcut-o relativ la securitatea societală în România, Republica Moldova, Ucraina, într-o echipă de… în trei echipe, dacă vreți, din cele trei state şi a avut un impact nemaipomenit.
