Infofinanciar > Info > Într-o lună începe școala! Va da primul an școlar „modular” bătăi de cap?
Info

Într-o lună începe școala! Va da primul an școlar „modular” bătăi de cap?

Structura-anului-scolar-2022-2023.-
sursă: impact.ro

Pe data de 5 septembrie vor suna din nou clopoțele în școlile din România, căci va începe noul an școlar. Ministerul Educației a anunțat încă din aprilie că structura va fi una nouă, intervenindu-se aupra acestui sistem pentru prima dată în ultimele decenii. Oficialii din domeniu au considerat astfel că perioadele de învățare mai scurte și vacanțele mai dese reprezintă o îmbunătățire.

Noul an școlar, 2022-2023, vine cu numerose schimbări, larg dezbătute în spațiul public, iar părerile sunt împărțite. Perioada de învățare sau de activități va fi de 36 de săptămâni, iar principala modificare adusă este implementarea sitemului modular, renunțându-se la schema clasică de până acum.

Anul școlar modular prevede astfel perioade de învățare mai scurte și vacanțe mai dese, potrivit edupedu.ro. Pe lângă asta, se are în vedere întocmirea unor planuri individualizate de învățare pentru fiecare elev, plan realizat de către cadrul didactic în urma unei evaluări. Aceste planuri vor urma să contribuie la consolidarea cunoștințelor în diverse domenii. Alte schimbări vizează ca elevii să nu poată fi exmatriculați, ca profesorii să încheie câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar ca părinții să nu poată strânge bani pentru atenții destinate profesorilor.

Fără teze

Noul an școlar vine și cu eliminarea tezelor din program, acestea nemaifiind obligatorii, dar pot fi susținute de profesorii care decid asta. În deja vechiul sistem, aceste evaluări scrise erau folosite pentru încheierea mediei pe fiecare semestru. Însă, cu noile modificări aduse structurii anului școlar (5 module de învățare în loc de 2 semestre), notele vor urma să fie puse de către profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei predată de acesta.

Totul va fi la latitudinea profesorilor în situația de față, căci ei vor fi cei care decid câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul cadru. Regula va fi una simplă: minimum N+3 note, unde N este numărul de ore alocat pe săptămâna disciplinei în planul-cadru.

Noul calendar al anului școlar

Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;

vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;

vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;

vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;

Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;

vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;

Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;

vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Binînțeles, pentru aceste noi reglementări există și excepții care pot fi consultate în sursa mai sus citată.

Părinţii sunt de acord

Se pare că părinții din România ar fi de acord cu noile schimbări asupra sistemului de educație. „Reprezentantul părinţilor trebuie să fie real în şcoală. Pentru că şi noi avem probleme. Într-un procent de masă, reprezentanţii părinţilor urmăresc interesele propriului copil, nu pe cele de grup. Regulamentul este un pas înainte, dar sancţiunile trebuie categoric puse în aplicare”, spune Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.