Infofinanciar > Info > Intră cei 250 de lei pe cardurile de alimente. S-a aflat data la care vor ajunge banii românilor
Info

Intră cei 250 de lei pe cardurile de alimente. S-a aflat data la care vor ajunge banii românilor

Intră cei 250 de lei pe cardurile de alimente. S-a aflat data la care vor ajunge banii românilor
Sursa foto Antena 3 CNN

Toți românii vulnerabili care sunt eligibili pentru programul de sprijin al celor de la guvernare, „Sprijin  pentru România”, vor primi cei 250 de lei destinați pentru  cumpărarea alimentelor de bază în perioada imediat următoare. Se pare că următoarea tranșă va intra în primele zece zile ale lunii iunie.

Aceste vouchere de alimente au fost acordate pentru sprijinirea românilor cu venturi mici, într-un context nesigur în care prețurile au crescut, iar oamenii nu își mai permit alimente.

1.500 de lei pentru întregul an

În total, pe parcursul întregului an,  se vor acorda 1.500 de lei, ce vor fi oferiți românilor în șase tranșe egale de 250 de lei. Suma acordată anul trecut prin intermediul acestui program a fost de doar 1.000 de lei, iar banii au fost virați în patru tranșe egale.

Înainte de Paște, pe cardurile românilor a intrat suma de 250 de lei. În mod normal, acești bani ar fi trebuit să intre la finalul lunii aprilie, însă datorită sărbătorilor pascale, banii au intrat în Săptămâna Mare pentru ca românii să aibă să-și cumpere cele necesare. De asemenea, pe lângă acest ajutor, românii au primit și pachete cu alimente de 24 de kilograme.

„La voucherele de alimente, e vorba de 250 de lei, practic tranșa a şasea pe care o dăm acum, au fost virați banii pentru emitenții de carduri. Emitenții de carduri în cursul zilei de astăzi (marţi – n.r.) și mâine cel târziu (miercuri – n.r.) virează banii către beneficiari, cei 2,4 milioane de români, așa încât sarcina este stabilită și termenul decalat. Spun că este decalat, pentru că noi aveam termenul la sfârșit de aprilie, în ultima săptămână. Cu această decalare, toți cei 2,4 milioane de beneficiari a câte 250 și de lei, adică 632 de milioane de lei care sunt virați către beneficiari sunt disponibili începând de joi, pentru a putea face cumpărăturile de Paște”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene la acest vreme.

Românii eligibili pentru programul „Sprijin pentru România”

Românii ce sunt eligibili pentru programul „Sprijin pentru România” sunt:

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;

– copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023

– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, potrivit bzi.ro.