Infofinanciar > Info > Se intră în grevă japoneză! Angajații ONRC vor salarii mai mari
Info

Se intră în grevă japoneză! Angajații ONRC vor salarii mai mari

greva jaooneza (sursă foto: sinteza.org)
Sursa foto: arhiva companiei

Începând cu ziua de joi, 18 aprilie, angajații Oficiului Național al Registrului Comerțului vor intra în grevă japoneză. Aceștia le cer oficialilor din Guvern o creștere a salariilor cu 15%. Asta deoarece ONRC este instituția publică „cu cel mai mic nivel de salarizare din justiție”.

Sindicaliștii din ONRC doresc să primească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică. Acesta le este oferit celorlalți angajați din domeniul justiției.

„Sindicatul declanşează proteste contra inechităţilor salariale şi a discriminării salariaţilor din ONRC faţă de celelalte categorii de angajaţi din familia ocupaţională justiţie, tratament disproporţionat în raport cu importanţa activităţilor derulate şi cu nivelul de complexitate a muncii prestate de salariaţii din ONRC în actualul context economic şi financiar marcat de obligaţiile legate de implementarea PNRR”, se precizează într-un comunicat, potrivit b1tv.ro