Infofinanciar > Info > Încă o șansă pentru intrarea în Schengen. Kovesi dă raportul în Consiliul JAI
Info

Încă o șansă pentru intrarea în Schengen. Kovesi dă raportul în Consiliul JAI

Romania-Schengen
Sursa foto: Arhiva companiei

Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne al Uniunii Europene (JAI) s-a reunit astăzi, la Luxemburg, pentru a analiza situația Spațiului Schengen.

Joi și vineri, Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene dezbate la Luxemburg mai multe subiecte de interes pentru statele din blocul comunitar. Principalele teme pe ordinea de zi sunt situația extinderii Spațiului Schengen, precum și adoptarea Pactul privind migraţia și azilul.

Conform ordinii de zi aprobate, Comisia Europeană și-a prezentat joi, 13 iunie, în cadrul Consiliului raportul asupra stării Spaţiului de liberă circulaţie Schengen în 2024. În cadrul sesiunii comune, miniştrii de Interne ai statelor membre vor stabili „priorităţile pentru ciclul Consiliului Schengen 2024-2025“. Printre acestea se numără și acceptarea în Spațiul Schengen terestru a României și Bulgariei. Conform termenelor pronunțate anterior, aceasta va avea anul viitor, respectiv cu începere 1 martie 2025. Includerea se va aproba însă doar dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite și dacă nu va exista, din nou, un vot împotriva aderării.

Declaraţia Schengen

Un alt subiect important pe ordinea de zi a Consiliului de Justiţie şi Afaceri Interne este aprobarea Declaraţiei Schengen. Aceasta survine la 40 de ani de la crearea spațiului. Documentul reprezintă un angajament al statelor membre că spaţiul de liberă circulaţie va continua să funcţioneze, ținând cont de provocările actuale şi viitoare.

În cadrul Consiliului JAI, miniştrii de Interne vor prezenta p analiză a stadiului implementării interoperabilităţii sistemelor informatice pentru combaterea criminalităţii şi securitatea frontierelor. Sistemul informatic automat de intrare/ieşire (EES) urmează să fie lansat în toamna anului 2024. Sistemul asigură înregistrarea resortisanţilor ţărilor terţe care călătoresc în scopul unei şederi scurte.

Luna trecută, pe 24 mai 2024, a fost aprobat Codul frontierelor Schengen. Noul regulament introduce posibilitatea adoptării de măsuri la nivelul UE care să restricţioneze accesul resortisanţilor ţărilor terţe în UE. Această măsruă se poate aplica în cazul unei urgenţe de sănătate publică de amploare.

Kovesi dă raportul în Consiliul JAI

Un alș doilea subiect important pe agenda Consiliului JAI este Pactul privind migraţia şi azilul. Acesta a fost adoptat și el luna trecută, pe 14 mai 2024. Pactul aduce modificări importante ale cadrului juridic al Uniunii în materie de azil şi migraţie. Conform prevederilor UE, statele membre au la dispoziţie doi ani pentru a transpune în legislațiile naționale setul de norme.

Alte subiecte abordxate în consiliul JAI sunt combaterea abuzului sexual asupra copiilor, combaterea traficului de droguri, combaterea corupţiei, drepturile fundamentale, precum și stadiul lucrărilor Parchetului European. Pe 14 iunie 2024, procurorul-şef european, Laura Kovesi, va prezenta un raport privind activităţile Parchetului European, conform mediaflux.