Inundațiile au făcut prăpăd în România, iar codurile roșii din ultimele zile au lăsat în urmă zone distruse de inundații. Peste 5.000 de pompieri au intervenit la nivel național în ajutorul populației din județele afectate de ploile care parcă nu s-au mai oprit.
Ministrul Cătălin Predoiu a transmis sâmbătă seara că structurile MAI intervin în zonele afectate de inundaţii şi recomandă cetăţenii aflaţi în zonele de risc să respecte recomandările personalului ministerului. De asemenea, Raed Arafat, șeful DSU, a venit cu detalii privind intervențiile pompierilor.
Cătălin Predoiu spune că structurile MAI acționează
Noul ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, spune că structurile MAI acţionează în zonele afectate de inundaţii şi în cele în care există riscul să se producă incidente, în sprijinul populaţiei şi pentru salvarea şi protejarea bunurilor cetăţenilor. Astfel, structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General al Poliţiei Române desfăşoară misiuni pentru protejarea zonelor cu risc de inundaţie şi pentru evacuarea persoanelor şi bunurilor din zonele afectate. De asemenea, prefecţii din judeţele afectate sunt în teren, alături de celelalte forţe ale MAI din judeţ şi vor fi mereu la datorie, alături de cetăţeni, în astfel de situaţii critice.
„Sunt în permanentă legătură cu conducerea operaţională a Ministerului Afacerilor Interne, atât pe componenta de situaţii de urgenţă, cât şi pe cea de ordine publică şi cu prim-ministrul, pentru coordonarea acţiunilor din teren. Le mulţumesc pompierilor, politistilor şi jandarmilor care în aceste zile, la fel ca de fiecare dată, intervin cu profesionalism în sprijinul cetăţenilor afectaţi de inundaţii”, a declarat Cătălin Predoiu, potrivit comunicatului de presă al MAI.
Ministerul Afacerilor Interne face apel la toţi cetăţenii aflaţi în zonele de risc să respecte recomandările personalului MAI şi să se informeze asupra avertizărilor emise de hidrologi şi meteorologi. Structurile MAI vor rămâne în stare de alertă pe toată perioada în care există riscul ca cetăţenii şi bunurile acestora să fie afectaţi de inundaţii, mai arată sursa citată.
O nouă avertizare cod portocaliu până duminică dimineață
Meteorologii eu emis o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, averse torenţiale valabilă sâmbătă în estul şi sud-estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Moldovei, în zona Carpaţilor Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali O avertizare cod galben de instabilitate atmosferică viizează Oltenia, sudul Banatului, vestul Munteniei, Transilvania, Maramureş şi Moldova şi este valabilă până duminică dimineaţă, transmite news.ro.
IGSU: Peste 100 de persoane din trei judeţe, evacuate temporar din cauza inundaţiilor
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat că peste 100 de persoane din trei judeţe au fost evacuate temporar din cauza inundaţiilor, iar peste 5.000 de pompieri au fost pregătiţi să intervină pentru ajutorarea populaţiei la nivel național
„Încă de la intrarea în vigoare a codurilor de vreme nefavorabilă, peste 5.000 de pompieri cu peste 3.000 de mijloace tehnice sunt la datorie, pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din zonele vizate de fenomenele hidrometeorologice periculoase prognozate pentru această perioadă”,, arată comunicatul de presă al IGSU.
Pentru gestionarea în cele mai bune condiţii a efectelor înregistrate şi preîntâmpinarea situaţiilor care pot pune în pericol viaţa comunităţilor, IGSU a dispus unităţilor subordonate luarea măsurile necesare care să acopere în mod eficient solicitările de sprijin, în zonele afectate.
Astfel, „în judeţele aflate sub incidenţa codului de vreme rea s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Totodată, în zonele vizate sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor acestora poate conduce la producerea inundaţiilor”, a transmis IGSU, sâmbătă, printr-un comunicat de presă.
Sursa citată a menţionat că pentru asigurarea acţiunilor în sprijinul administraţiei publice locale şi a comunităţilor, pompierii militari au intervenit cu motopompe de mare capacitate, bărci şi autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei din gospodariile afectate.
Totodată, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, aflate sub incidenţa codurilor roşii şi portocalii de inundaţii, au activat grupele operative şi centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, care au în componenţă reprezentanţi ai tuturor structurilor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă.
„Efecte importante s-au înregistrat în trei judeţe din ţara, respectiv Caraş-Severin, Dolj şi Gorj, zone în care, pentru protecţia populaţiei, a fost necesară măsura evacuării temporare a 107 persoane din cinci localităţi, respectiv Cernăteşti, Greceşti , Maiag, Urda de Jos şi Nicolinţ. Persoanele au fost cazate temporar în unităţi puse la dispoziţie de autorităţile locale sau la rude. La acest moment, cele 21 de persoane din localitatea Cernăteşti au revenit la locuinţe, în siguranţă”, a mai precizat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
De asemenea, alături de celelalte efective ale MAI, pompierii au desfăşurat şi misiuni de îndiguire care să limiteze pătrunderea apei în gospodariile populaţiei.
„Echipajele de pompieri salvatori angrenate în gestionarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase din zonele grav afectate continuă misiunile în sprijinul populaţiei şi monitorizează situaţiile din teren care pot pune în pericol viaţa şi bunurile. Având în vedere că fenomenele de vreme rea sunt încă în vigoare, situaţia este permanent monitorizată de Centrul Operaţional Naţional din IGSU pentru dispunerea măsurilor care se impun pentru alocarea forţelor şi mijloacelor necesare limitării şi înlăturării potenţialelor efecte”, a mai transmis IGSU.
Raed Arafat: Mai sunt intervenţii în Dolj şi Gorj
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) Raed Arafat a anunţat că mai sunt intervenţii în urma inundaţiilor în judeţele Dolj şi Gorj şi că în celelalte judeţe afectate intervenţiile au fost finalizate. El a precizat că nu au existat persoane rănite.
„Intervenţii au fost până acum în judeţele Alba, Arad, Argeş, Braşov, Caraş-Severin. În judeţul Dolj sunt intervenţii în desfăşurare, în judeţul Gorj încă sunt intervenţii în desfăşurare şi în restul judeţelor afectate care au fost afectate intervenţiile sunt finalizate. Forţe au fost destule şi noi am fost pregătiţi la nivel naţional să suplimentăm forţele la orice moment. Existăla nivel naţional 5.000 de pompieri care sunt de serviciu şi care dintre ei pot fi trimişi oameni la sprijin oricând este solicitat”, a declarat Raed Arafat, sâmbătă la Antena 3 CNN.
El a precizat că oamenii care au fost evacuaţi au început să revină în casele lor.
„La nivelul judeţului Dolj s-a colaborat foarte bine la nivel de autorităţi locale, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi cu sprijinul restului forţelor de la Ministerul Afacerilor Interne şi serviciile voluntare de pompieri. Au fost rezolvate problemele care au forţat populaţia să plece din casă. O parte au început să se întoarcă, s-au distribuit alimente şi apă către cei care erau ieşiţi din casele lor şi cazaţi în alte părţi”, a explicat şeful DSU.
Arafat a mai menţionat că oamenii au primit alimente şi apă şi vor fi ajutaţi şi cu materiale de construcţii pentru repararea caselor.
„Legătura s-a ţinut în permanenţă între noi la nivelul DSU, domnul ministru Predoiu şi domnul prim-ministru Ciolacu. Ieri s-a făcut o şedinţă de urgenţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi s-au alocat alimente şi apă pentru judeţul Alba, iar la solicitarea Prefecturii Dolj, cu siguranţă ce se solicită va fi asigurat şi din punct de vedere al alimentelor, apă, dacă este nevoie, dar şi din punct de vedere al resurselor necesare pentru repararea caselor, adică materiale de construcţii şi pentru repararea drumurilor şi a podului care momentan este rezolvat pentru acces pietonal, dar nu pentru acces auto. Sperăm că luni să fie rezolvat întrucât Consiliul Judeţean a promis că va veni cu tuburi de ciment şi vor rearanja accesul respectiv, inclusiv pentru maşini”, a mai transmis Arafat care spune că nu au existat persoane rănite.