Infofinanciar > Lumea la zi > Investigație în curs împotriva Sarei Netanyahu! Ce acuzații s-au adus
Lumea la zi

Investigație în curs împotriva Sarei Netanyahu! Ce acuzații s-au adus

Investigație în curs împotriva Sarei Netanyahu! Ce acuzații s-au adus
sursa foto arhiva companiei

Procurorii israelieni au deschis o anchetă penală împotriva Sarei Netanyahu, soția prim-ministrului Benjamin Netanyahu, ca urmare a acuzațiilor de intimidare a martorilor în procesul de corupție al soțului său.

Deputata laburistă Naama Lazimi a solicitat deschiderea acestei anchete, susținând că Sara Netanyahu ar fi ordonat organizarea unei campanii de defăimare împotriva Hadas Klein, un martor principal în unul dintre cazurile de corupție.

Parchetul israelian nu a oferit detalii suplimentare despre ancheta în curs. Sara și Benjamin Netanyahu au plecat duminică spre Statele Unite, scrie hotnews.ro.

Această investigație adaugă noi complicații în contextul procesului de corupție în care este implicat prim-ministrul Benjamin Netanyahu, care se confruntă cu acuzații de fraudă, mită și abuz de încredere.