Consiliul Județean Maramureș construiește un nou pod la Teplița peste Tisa, finanțat cu 120 milioane lei din fonduri europene nerambursabile, conform anunțului Companiei de Drumuri. Proiectul, parte a parteneriatului CNAIR autorități locale pentru descentralizarea proiectelor de transport, a început în vara trecută.
Este primul pod digital construit prin metoda BIM (Building Information Modeling), având 25% din stadiul fizic executat până la finalul anului 2023. Constructorul român Tehnodomus a câștigat contractul de 116 milioane lei pentru pod și noua vamă la Teplița. Amplasat la granița României cu Ucraina, podul de 268.60 m leagă Sighetu Marmației și Biserica Albă. Proiectul include și un nou punct de trecere a frontierei.
În toamna anului trecut, Guvernele României și Ucrainei au semnat un Memorandum pentru construirea podului peste Dunăre de la Isaccea (Tulcea). Trecerea Dunării fiind asigurată, în prezent cu BAC-ul.
Durata contractului este de 730 zile, cu 3 luni pentru proiectul tehnic și 16 luni pentru execuție. Finanțarea provine din Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, axa prioritară dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, conform economedia.ro.