Infofinanciar > Info > Investiție masivă. România poate obține 600 milioane euro pentru modernizarea infrastructurii feroviare
Info

Investiție masivă. România poate obține 600 milioane euro pentru modernizarea infrastructurii feroviare

Investiție masivă. România poate obține 600 milioane euro pentru modernizarea infrastructurii feroviare
sursa foto: arhiva companiei

Guvernul României a aprobat miercuri două memorandumuri pentru negocierea a două finanțări cu Banca Europeană de Investiții (BEI). Fiecare finanțare are o valoare de 300 de milioane de euro. Banii sunt destinați unor proiecte care vizează modernizarea infrastructurii feroviare.

Primul proiect vizează electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor. Linia se întinde pe o lungime de peste 160 de kilometri și este împărțită în patru loturi. Lucrările au început în ianuarie 2023 și se estimează că vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2027.

Modernizarea infrastructurii feroviare

„Guvernul a aprobat începerea negocierilor cu Banca Europeană de Investiţii pentru asigurarea finanţării sumei de 300 milioane de euro pentru electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor. Consiliul de Administraţie al Băncii a aprobat această finanţare în cursul lunii februarie. Proiectul este estimat la 1,975 miliarde de euro (inclusiv TVA şi achiziţia de trenuri). Alocarea aferentă din PNRR fiind în sumă de circa 1,1 miliarde de euro. Diferenţa va fi acoperită de statul român”, reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern.

Al doilea proiect prevede modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad. Aceasta are o lungime similară de peste 160 de kilometri și este împărțită tot în patru loturi. Implementarea acestui proiect a început în decembrie 2022.

BEI oferă un un pachet de asistență financiară

„Guvernul a aprobat începerea negocierilor cu Banca Europeană de Investiţii pentru asigurarea finanţării de 300 milioane de euro pentru modernizarea liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad. Consiliul de Administraţie al Băncii a aprobat această finanţare în cursul lunii februarie. Valoarea estimată a proiectului este de 1,758 miliarde de euro (inclusiv TVA şi achiziţia de trenuri). Cea mai mare parte din această sumă – 1,1 miliarde de euro – va fi asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar diferenţa, de statul român. Astfel, suma de 300 de milioane de euro finanţată de BEI va sprijini autorităţile române în acoperirea acestei contribuţii”, transmite sursa citată.

În total, dialogul dintre Guvernul României și BEI include un pachet de asistență financiară rambursabilă în valoare de 2 miliarde de euro. Acesta acoperă mai multe proiecte de infrastructură.  Precum Autostrăzile A3 și A7, electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, modernizarea liniei Caransebeș – Timișoara – Arad și dezvoltarea magistralelor de metrou din Cluj și București, potrivit Agerpres.