Infofinanciar > Info > Investiție salvatoare de vieți! Cât a costat noul Ambulatoriu al Spitalului de Boli Infecțioase din Galați
Info

Investiție salvatoare de vieți! Cât a costat noul Ambulatoriu al Spitalului de Boli Infecțioase din Galați

Investiție salvatoare de vieți! Cât a costat noul Ambulatoriu al Spitalului de Boli Infecțioase din Galați
Credit imagine: rohealthreview.ro

Spitalul de Boli Infecțioase “Sf. Cuvioasa Parascheva” din Galați se bucură acum de un nou Ambulatoriu integrat de specialitate. Acest lucru a fost posibil datorită Consiliului Județean Galați, care a investit peste 2,6 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene.

Această investiție era necesară pentru insituția medicală, care beneficia de echipament depăsit. Acum pacienții vor beneficia de aparatură de ultimă generație.

Potrivit sursei, proiectul a presupus achiziţionarea din fonduri europene a 43 de echipamente medicale, precum şi dotarea cu mobilier medical şi dispozitive IT.

Printre echipamentele care au fost procurate se află şi un tomograf în coerenţă optică, un aparat medical unic în România, care este folosit deja de către medicii specialişti pentru diagnosticarea cancerului de piele, precum şi a bolilor inflamatorii, imunologice şi degenerative. Practic, echipamentul medical, dotat cu tehnologie de ultimă generaţie, poate depista în stadii incipiente prezenţa celulelor tumorale, prin metode non-invazive.

Echipament multifuncțional

De asemenea, acest echipament este folosit şi pentru monitorizarea eficienţei tratamentului, cât şi în cadrul unor programe de cercetare din cadrul Centrului de Excelenţă în Dermatologie de la Spitalul de Boli Infecţioase.

Pe lângă acest tomograf, pe lista celor mai importante aparate medicale se află: fibroscan (utilizat pentru pacienţii cu afecţiuni hepatice), cabină fototerapie UVB cu bandă largă (pentru tratamentul formelor grave de psoriazis), eccodopler cu două sonde (echipament cu ultrasunete care oferă o imagine a vaselor de sânge), laser CO2 (pentru tratarea leziunilor dermatologice), aparat pentru osteodensitometrie (echipament care măsoară densitatea mineralelor din oase), dispozitiv pentru crioterapie (cauterizări dermatologice cu azot lichid) şi un videodermatoscop (sistem optic de înaltă rezoluţie cu iluminare cu led, care oferă imagini ale capilarelor, leziunilor vasculare şi ale structurilor celulare).

Toate aceste echipamente sunt deja folosite pentru diagnosticare şi tratarea afecţiunilor dermatologice şi a bolilor infecţioase. Valoarea acestei investiţii a fost de 2.677.137 de lei, fonduri atrase de către Consiliul Judeţean Galaţi în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.