Infofinanciar > Info > Investiții de 60 de milioane de euro, în Siret. Germanii vor construi o fabrică unde vor putea lucra 600 de oameni
Info

Investiții de 60 de milioane de euro, în Siret. Germanii vor construi o fabrică unde vor putea lucra 600 de oameni

Investiții de 60 de milioane de euro, în Siret. Germanii vor construi o fabrică unde vor putea lucra 600 de oameni
Sursă foto: arhivă

Primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu, a anunțat că un investitor german din domeniul auto intenționează să construiască o fabrică. Astfel, aproximativ 600 de oameni își vor putea câștiga existența.

„Primul rezident a fost acceptat în Parcul Industrial. Astăzi s-a semnat contractul de superficie pentru cinci hectare, între firma care administrează parcul şi un investitor german. Investitorul doreşte să construiască, in trei ani, o fabrică unde să lucreze 600 de angajaţi. Investiţia ajunge la aproximativ 60 de milioane de euro. Această societate a dorit să investească în România. Datorită investiţiilor noastre din parcul industrial, a utilităţilor aduse acolo, a implementării proiectelor în educaţie generatoare de forţă de munca calificată, a fost ales oraşul Siret”, a scris edilul din Siret.

Primarul oraşului Siret a precizat că discuţiile cu investitorul german au durat zece luni şi că a existat o concurenţă și cu alte oraşe din România pentru realizarea acestei investiţii, potrivit observator.