Este vorba despre un program de dezvoltare regională din fonduri europene. Valoare totală este de 1,18 miliarde de euro pentru Regiunea de Vest din România. Acest program este gestionat de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management.
„Avem la dispoziţie cea mai mare sumă de care a beneficiat regiunea noastră într-un ciclu financiar. Sunt bani care vor fi investiţi, nu cheltuiţi. Trebuie schimbată această abordare în primul rând din mentalul colectiv, pentru că aceşti bani trebuie să producă dezvoltare şi în momentul în care finanţarea se opreşte”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, potrivit ZF.
Fondurile europene în cuantum de 1,18 miliarde de euro vor fi folosite în ciclul financiar 2021-2027.
7 priorități
Regiune inovatoare şi competitivă – 236 milioane de euro
Se finanţează investiţii care sprijină creşterea competitivităţii şi digitalizarea întreprinderilor, dezvoltarea ecosistemului de inovare şi a competenţelor viitorului.
Regiune smart – 34 milioane de euro
Se finanţează investiţii care sprijină digitalizarea administraţiei publice şi utilizarea de tehnologii de tip Smart city pentru interacțiunea cu cetățenii și mediul de afaceri.
Regiune verde – 157 milioane de euro
Se finanţează investiţii pentru eficientizarea energetică a clădirilor şi crearea de noi spaţii verzi.
Regiune cu mobilitate mobilitate sustenabilă – 157 milioane de euro
Se finanţează investiţii pentru creșterea capacității, calității și atractivității transportului public de călători.
Regiune conectată – 158 milioane de euro
Se finanţează investiţii pentru creșterea conectivității şi accesibilității în și din Regiunea Vest, inclusiv pentru îmbunătățirea siguranței rutiere şi dezvoltarea unui sistem de transport public regional.
Regiune educată şi atractivă – 194 milioane de euro
Se finanţează investiţii pentru acces la educație de calitate, condiții moderne de învățare și pentru valorificarea potenţialului turistic.
Regiune pentru oameni – 193 milioane de euro
„În zona de dezvoltare ne-am asumat nişte „riscuri”, în ideea de a investi mai mult în zona de inovare, în zona de pregătire a companiilor în momentul în care ele îşi doresc să se dezvolte. Ne dorim să creştem numărul companiilor raportat la mia de locuitori şi, în paralel, să stimulăm companiile să îşi dezvolte proiectele din regiune. Avem în vedere o sumă consistentă care va fi investită într-un fond de capital de risc regional, ceea ce este unic – în România mai există doar câteva la nivel national. Iar acest fond de capital de risc trebuie să investească în firme care sunt localizate aici. Acesta poate atrage chiar şi firme din alte regiuni sau alte ţări spre Regiunea Vest. De asemenea, vom avea un fond prin care să susţinem cu competenţe şi mentorat firmele aflate în zona de accelerare. În plus, vrem să înfiinţăm 4 centre de competenţe, în care, împreună cu firmele şi universităţile din regiune să putem să le oferim tinerilor acces la tehnologie, dar şi cursuri de antreprenoriat, care să le ofere şansa să să devină antreprenori”, a mai declarat Sorin Maxim.