Infofinanciar > Info > Investiții de peste 80 de milioane de euro pentru unitățile medicale! Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății
Info

Investiții de peste 80 de milioane de euro pentru unitățile medicale! Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății

Investiții de peste 80 de milioane de euro pentru unitățile medicale! Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății
Sursa foto: playtech.ro

Sistemul sanitar reprezintă un component extrem de important în orice stat din întreaga lume. În România, multe dintre spitale nu sunt la nivelul celor din alte țări din Uniunea Europeană, dar Ministerul Sănătății dorește să îmbunătățească situația prin investiții care depășesc suma de 80 de milioane de euro.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Ministerul Sănătății anunță faptul că a fost trimis în consultare publică „Ghidul Solicitantului” pentru alegerea a peste 30 de centre de asistență medicală ambulatorie.

Câte unități vor putea beneficia de finanțare și care este valoarea totală a acestui sprijin

Cel puțin 30 de unități medicale sau structuri publice care se ocupă de asistența medicală ambulatorie au posibilitatea de a trece prin diverse procese de modernizare, reabilitare și extindere, primind astfel și echipamentele necesare desfășurării activității.

Potrivit aceluiași comunicat, Ministerul Sănătății menționează faptul că cel puțin douăzeci dintre aceste ambulatorii vor fi din zone ale țării care nu sunt atât de dezvoltate și care au un indice PIB/capita sub 75% din media UE-27 (fiind respectată definiția elaborată de Uniunea Europeană). Investiția în centrele de specialitate va fi de 80.200.000 de euro.

Pe proiect, valoarea minimă nerambursabilă a finanțării va fi de 500.000 de euro fără TVA, iar valoarea maximă care nu trebuie rambursată este de 2.673 milioane de euro, fără TVA. Lansarea apelului de proiecte va începe de pe 30 septembrie 2022. După cum este precizat în Ghidul beneficiarului, apelul se va închide pe data de 15 martie 2023 la ora 16:00, iar rezultatele finale vor fi publicate pe data de 1 august a anului viitor. Implementarea proiectelor are, de asemenea, un termen limită, acela fiind ziua de 30 octombrie 2024.

Informații din Ghidul beneficiarului

Pentru ca totul să fie realizat la timp și fără blocaje, este indicat faptul ca respectivele solicitări de finanțare să fie depuse din timp. În caz contrar, dacă cereriile sunt depuse în ultima parte a perioadei de apel, sistemul electronic de înregistrare poate fi supraîncărcat. De asemenea, dosarele pot fi „urcate” pe platformă după  data lansării.

În cadrul aceluiași ghid se specifică și care sunt cei care pot fi numiți eligibili pentru a solicita această finanțare. Lista conține: centre sanitare care sunt în subordinea Ministerului Sănătății; unități care sunt în subordinea Instituțiilor centrale care au propria rețea sanitară; unități administrativ-teritoriale care sunt definite respectând Legea administrației publice locale nr. 215 din 23 aprilie 2001, cu toate schimbările și completările ulterioare și parteneriatele dintre UAT și diverse instituții care cu caracter juridic propriu și care au în componență cel puțin o unitate sanitară.

Proiectele pentru acest apel vor avea următorul mod de desfășurare: în primă fază se va realiza documentația suport; apoi se va depune respectivul dosar de finanțare care; acestea vor fi apoi evaluate, iar în urma acestui proces vor fi aleși beneficiarii; penultima etapă este reprezentată de contractare și ultimul pas este implementarea acestor investiții.