Infofinanciar > Info > Iohannis a semnat legea prin care statul va plăti repatrierea celor care mor în străinătate
Info

Iohannis a semnat legea prin care statul va plăti repatrierea celor care mor în străinătate

Iohannis a semnat legea prin care statul va plăti repatrierea celor care mor în străinătate
sursa foto arhiva companiei

Iohannis a semnat vineri două decrete. Primul decret priveşte promulgarea Legii pentru suportarea de către statul român a cheltuielilor ocazionate de repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate, precum şi pentru abrogarea unei prevederi privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

În acelaşi timp, preşedintele a promulgat şi modificări la Legea actelor de stare civilă, pentru a actualiza procedurile administrative în acest domeniu.

Proiectul de lege prin care statul este obligat să suporte, la cererea familiei, cheltuielile ocazionate de repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate, a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor în octombrie.

„Statul român suportă cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5.000 de euro pentru fiecare persoană decedată. Anual, în bugetul Ministerului Afacerilor Externe, se alocă aceste sume pentru plata cheltuielilor de repatriere. Normele metodologice de punere în aplicare a prezentei legi se stabilesc prin ordin comun al ministrului Afacerilor Externe şi al ministrului Finanţelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, se arăta în iniţiativă.