Infofinanciar > Info > Iohannis ajunge la Budapesta! Prima vizită în Ungaria în nouă ani de mandat
Info

Iohannis ajunge la Budapesta! Prima vizită în Ungaria în nouă ani de mandat

Iohannis ajunge la Budapesta! Prima vizită în Ungaria în nouă ani de mandat
sursă foto: playtech.ro

Miercurea viitoarea, 11 octombrie, președintele Klaus Iohannis va ajunge la Budapesta. Aceasta este prima vizită a liderului de la Cotroceni în Ungaria în cei nouă ani de mandat. În Capitala țării vecine, președintele se va întâlni cu omologul său, Katalin Novak.

Aceasta din urmă, președinta Ungariei, chiar dacă ocupă funcția de mai puțin timp decât Klaus Iohannis, a efectuat deja o vizită în țara noastră. Acest eveniment a avut loc în luna septembrie.

Parteneriat strategic

Cele două părți au discutat cu acest prilej despre parteneriatul strategic: „Pentru a atinge acest rezultat, este necesar ca ambele părți să confere o reală valoare unui instrument fundamental pentru relațiile noastre bilaterale – Parteneriatul Strategic dintre România și Ungaria, care se află în 2022, în acest an, într-un moment aniversar – 20 de ani de la lansarea acestuia. România este pregătită să facă acest lucru și contez pe doamna Președinte Novák în același sens, astfel încât să transformăm în realitate proiectele de interes pentru statele și cetățenii noștri.

Am discutat pe larg cu doamna Președinte despre toate temele importante în plan bilateral, inclusiv despre o serie de parametri care să ghideze cooperarea noastră viitoare, care trebuie să fie una pragmatică și orientată spre rezultate concrete, structurată pe baza principiilor și a valorilor incluse în documentele fundamentale ale cooperării bilaterale. Am reiterat importanța dialogului pentru rezolvarea în plan bilateral a tuturor aspectelor de interes și pentru evitarea abordărilor unilaterale, care nu pot duce la soluții durabile”, a specificat la momentul acela Iohannis, citat de adevarul.ro.