În ziua de joi, 1 februarie, președintele României se află la Bruxelles. Conform unor informații transmise de acesta, în cadrul Consiliului UE se va discuta, în principal, despre o temă care „este cunoscută, am discutat-o și în decembrie”.
„Este vorba despre rectificarea bugetului UE, în esență, pentru a găsi o soluție predictibilă pentru ajutorul pentru Ucraina. UE dorește să se realizeze acest ajutor semnificativ pentru Ucraina și nu vorbim doar de ajutorul financiar”, declară Klaus Iohannis.
„Aceste discuții au avut loc în decembrie, însă ele nu au fost finalizate. Nu toată lumea a fost de acord cu soluțiile propuse. (…) Speranța mea este că vom reuși”, a mai transmis președintele țării. În plus, acesta a mai evidențiat și că România va susține acest sprijin pentru Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”, după cum transmite stiripesurse.ro