După ce am aflat că plimările președintelui în lume nu sunt tocmai moca, iată că o altă informație ne spune pe ce se mai cheltuie bani frumoși la Controceni, sub conducerea lui Klaus Vodă.
Astfel, pentru că nu dă de la el, nici dintre casele pe care le patronează în Sibiu, Klaus Iohhanis a cheltuit nu mai puțin de 52.000 de euro (cam cât costă o garsonieră în Capitală), pe flori, anul acesta.
Alte milioane de euro au fost alocate pentru diverse lucrări de întreținere a Palatului prezindențial. Din nefericire n-am aflat cât au costat grăunțele pentru cucuveaua rămasă aici de pe vremea lui Iliescu.
Gard, irigații, facturi
Astfel, vreo 200.000 de euro au fost cheltuiți de Administrația Prezidențială, din bani publici, pentru refacerea aleilor prezidențiale. La același capitol intră și gardul de la Palatul Cotroceni care a costat 1,3 milioane de euro.
În sistemul de irigații au fost investiți 84.000 de euro și 270.000 de euro au costat facturile la curentul electric, căci, se știe, s-a scumpit fabulous, dar panouri solare la Cotro nu e gigea să instalezi.
Nu știm la ce capitol din cheltuieli au fost trecute partidele de golf și plimările pe schiuri ale președintelui cel rafinat al românilor.
E chiar econom
Informațiie vin de la postul TV Antena 3 CNN, unde Adrian Cozma, deputatdin parte partidului capturat de Iohannis – PNL – a declarat în direct la că aceste costuri nu sunt mari.
„Păi, gândiți-vă doar câte manifestări oficiale, zile naționale sunt, la care Administrația Prezidențială participă. Mi se pare normal ca președintele României, Administrația Prezidențială să aducă omagiu eroilor zilelor naționale și tuturor acestor evenimente. Nu mi se pare mult pentru un președinte care are de participat la foarte multe evenimente oficiale, pentru că așa e normal, ca să participe președintele, primul ministru, președintele Camerei Deputaților, președintele Senatului”, a precizat deputatul.
Mai taie din ele, dă-le dracului!
Plimbări scumpe și inutile
Conform unui răspuns al Administraţiei Prezidenţiale, cheltuielile aferente pentru cele 21 de deplasări externe ale delegaţiilor oficiale conduse de preşedintele Klaus Iohannis, în anul 2022, însumează 16.604.678,40 lei.
Astfel, Klaus a participat, pe 16 februarie, la Paris, la invitaţia omologului francez, Emmanuel Macron, la un dineu de lucru informal privind situaţia de securitate din Sahel. Pe care România este fiartă, se știe, datorită investițiilor noastre acolo în valoare de fix zero leuți..
Klaus a luat parte, pe 17 şi 18 februarie, și la cel de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană, organizat la Bruxelles, unde a avut o contribuție însemnată încercând să învețe cuvinte esențiale în limba zulu.
Singura plimbare mai cu interes s-a petrecut în martie, când Iohannis a fost prezent la reuniunea extraordinară a şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO, organizată la Cartierul General al Alianţei Nord-Atlantice din Bruxelles (24 martie).