După anunțul președintelui Klaus Iohannis că se înscrie în cursa pentru postul de secretar general NATO, au apărut și reacțiile. Și nu doar din România, ci mai ales din afara țării. La momentul actual, există unii diplomați care sunt de părere că această mișcare a liderului de la Cotroceni este o mișcare „disperată”. O caracterizează ca fiind o strategie de „ultimă instanță”.
Iar alți oficiali se declară acum nedumeriți de planul lui Iohannis în 10 puncte. Spun că, dintre acestea, NATO le realizează deja. Pe de altă parte, alții vorbesc că această declarație a lui Klaus Iohannis ar fi doar o mișcare de PR. Și că, de fapt, el a vrut doar să atragă atenția, să fie observat. Pentru că, mai târziu, tot Mark Rutte va ajunge în fruntea NATO. Iar liderul de la Cotroceni ar urma să ocupe un post la nivelul infrastructurii Uniunii Europene.
Iar după finalizarea alegerilor europene ar putea apărea probleme pentru reconfirmarea Ursulei von der Leyen pe postul de președinte al Comisiei Europene. Iar într-un astfel de scenariu, Klaus Iohannis ar putea reprezenta un candidat de consens. Pe hârtie, liderul NATO este separat de posturile din UE. Dar, având în vedere că 23 din cele 27 de state membre ale UE fac parte și din alianța militară și că secretarul general al NATO ar trebui să fie european, cele două organizații aleg, în esență, din aceeași listă.
Estul iese în față cu Iohannis
Surse din cadrul NATO spun că doresc ca decizia să fie luată în aprilie. Asta cu mult înainte de summitul NATO de la Washington din iulie. Și, în mod crucial, cu mult înainte ca procesul să devină „prea încurcat” în calendarul de recrutare al UE. Cu doar câteva săptămâni în urmă, Germania, Franța, Regatul Unit și Statele Unite, precum și până la 17 alte țări, în mare parte din Occident, s-au raliat în spatele premierului olandez demisionar Mark Rutte.
Candidatura lui Iohannis ar putea reprezenta o schimbare binevenită: auzirea vocii Europei de Est, și nu doar a celei de Vest. „Estul” este departe de a fi un concept geografic sau politic coerent. Dar acoperă țările din fostul bloc sovietic sau din fosta Iugoslavie care au aderat la UE (și la NATO) în ultimii 25 de ani. Aici se încadrează Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia (și, în plus pentru NATO, Albania, Muntenegru și Macedonia de Nord).
Niciun secretar general al NATO nu a provenit vreodată din vreuna dintre aceste țări. În 2019, când UE a ales ultima dată cei trei șefi, flancul estic a fost complet ignorat. De fapt, singurul „estic” care a ocupat vreodată o poziție înaltă la Bruxelles a fost actualul premier polonez Donald Tusk. Acesta a fost președinte al Consiliului European între 2014 și 2019.
Rutte și problemele sale
Au existat deja trei secretari generali olandezi ai NATO. Olanda s-a străduit să cheltuiască 2% din PIB pentru apărare, un obiectiv al NATO de peste un deceniu. Și un lucru pe care multe țări estice, inclusiv România lui Iohannis, l-au reușit. Rutte, deși a susținut Ucraina de la invazia Rusiei din februarie 2022, este considerat un „moale” în privința Rusiei. Sprijinul său pentru proiectul Nordstream 2 al Gazprom este un exemplu în acest sens. Mulți esticieni, pe de altă parte, au avertizat de mult timp asupra pericolului unui Kremlin beligerant.
Acum, s-a dovedit că au avut dreptate. Surse din NATO spun că sunt de părere că Rutte va câștiga în continuare. Este greu să te descurci cu „Cvadrul”. Iar acesta nu pare să se clintească. Unii consideră mișcarea lui Iohannis ca fiind „disperată” și „de ultimă instanță”. Anunțul a alimentat temerile că procesul de selecție s-ar putea prelungi luni de zile. Unii diplomați din țările estice spun că nu au nicio părere despre niciunul dintre candidați. Întrebarea care se pune în cele din urmă este dacă Iohannis și-a testat popularitatea înainte de a se angaja să candideze.
În continuare, există doi factori importanți. Primul este unanimitatea. Toți cei 32 de aliați NATO trebuie să fie de acord. Ungaria a indicat deja că este împotriva lui Rutte. Mai ales după nenumăratele certuri între Haga și Budapesta cu privire la statul de drept maghiar. Turcia nu și-a exprimat o preferință. Dar Ankara a avut propriile sale probleme cu Rutte, în special din cauza eforturilor turcilor de acum câțiva ani de a organiza mitinguri politice în Olanda. Acestea au dus la interzicerea oficialilor turci de la Haga, scrie Europa Liberă.
