Infofinanciar > Info > Iohannis ajută străinii. Președintele a semnat un decret important pentru studenți
Info

Iohannis ajută străinii. Președintele a semnat un decret important pentru studenți

Iohannis ajută străinii. Președintele a semnat un decret important pentru studenți
Sursa foto: Arhiva companiei

Președintele României a semnat vineri decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 38 din Legea nr. 200/2004.

Aceasta privește recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.Camera Deputaților a adoptat pe data de 17 septembrie, luna trecută, această lege. Astfel, absolvenții ai universităților din străinătate pot profesa și ei la noi în țară, în specialitatea studiilor.

Situația se va aplica de acum fără restricții.  Conform noii legi, pentru profesiile de auditor financiar, avocat, expert contabil şi contabil autorizat cunoaşterea dreptului român se face printr-o probă.

În acest context, persoanele aflate în situația respectivă vor susține un examen de admitere în profesia menționată. Legea iniţiată de senatorii Robert Cazanciuc şi Daniel Fenechiu completează în acest sens articolul 38 din Legea nr. 200/2004.

Aici este vorba despre recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru meseriile reglementate din România, conform romaniatv.