Ion Țiriac este convins că Simona Halep își poate reveni în Top 20 mondial. Miliardarul a declarat că sportiva este competentă să își dea un restart carierei cu o singură condiție.
Țiriac are încredere în Halep, însă portivit fostului tenismen, aceasta trebuie să facă o recuperare fizică precum Cristina Neagu și să continue cu pregătirea de 6 ore pe zi.
„Dacă într-adevăr face acele şase ore pe zi şi îşi face rectificările sau fizicul, exact cum a făcut Neagu, atunci când a trebui să facă refacerea, totul este posibil. Am văzut patru jocuri ale ei, amestecate cu de toate, cu mingi frumoase, dar şi cu nişte greşeli destul de rudimentare”, a declarat Ţiriac.
Fostul lider mondial Simona Halep, ocupă în acest moment locul 21 în clasamentul WTA, aflându-se în perioada de recuperare la Academia Patrick Mouratoglou, după accidentarea suferită la coapsa stângă anul trecut.
Omul de afaceri Ion Ţiriac a participat sâmbătă la lansarea FOR Tennis Summer Camp 2022, un program de iniţiere gratuită pentru 50 de copii cu vârste între 4 şi 8 ani, pe cele două terenuri de tenis existente în acest moment la Complexul Sportiv Ion Ţiriac din Sectorul 2.
Urmăotarea oprire, Roland Garros
Simona Halep (30 de ani, 21 WTA) a pierdut, miercuri noapte, la Roma, în fața lui Danielle Collins (28 de ani, 9 WTA) în turul al doilea, iar următorul turneu pe zgură pentru ea este chiar Roland Garros.
Fostul lider mondial are o săptămână și câteva zile pentru a trage concluziile după două dintre cele mai importante turnee pe zgură ale sezonului. Roland Garros debutează pe 22 mai, fiind competiția cea mai de prestigiu de pe această suprafață, iar românca are multe de analizat, mai ales că evoluțiile sale au fost în salturi.
A făcut meciuri bune și a reușit să fie mai agresivă, însă a avut și meciuri în care a fost dominată, așa cum s-a întâmplat și în partida din turul al doilea de la Roma, cu Danielle Collins, pe care a pierdut-o târziu în noapte cu 6-7 (1), 3-6. E al doilea turneu consecutiv în care pierde în fața unei jucătoare de Top 10, americanca ocupând poziția a noua în ierarhia WTA.
La Madrid, Simona fost eliminată de Ons Jabeur, care înainte de întrecerea de la Caja Magică ocupa locul 10. Rămâne de menționat însă victoria în fața Paulei Badosa, 2 WTA, petrecută tot pe zgura din Spania, un meci în care totul a mers conform planului Simonei.