De când Rusia a declanșat războiul contra Ucrainei, situația Europei în ceea ce privește gazele a devenit problematică. UE a decis să sancționeze Moscova prin măsuri de embargo asupra gazelor, dar acest lucru afectează și statele membre ale formațiunii politico-economice. Germania este una dintre cele mai „lovite” țări în acest moment, dar Grecia se pare că vrea să-i ajute printr-o propunere inedită.
Conform DW, Grecia, prin ministrul Turismului de la Atena, le propune oamenilor în vârstă din Germania să se mute, de exemplu, pe teritoriul Cretei. Pe teritoriul Republicii Elene, nemții nu ar mai avea nicio grijă legate de facturile enorme pentru încălzire.
Grecia chiar poate să primească germanii
Deși poate fi considerată drept o glumă, propunerea ministrului elen are baze solide. Recent, Comisia Europeană a decis că fiecare stat membru trebuie să își reducă nivelul consumului de gaz cu 15%. În această situație, Grecia nu întâmpină sub nicio formă problemele pe care le are Germania când vine vorba de respectarea acestei reguli a instituției europene. În această țară, mai toate teritoriile insulare, în afară de Eubeea, nu au nicio conexiune cu rețeaua de gaze naturale.
În insulele din Grecia, conform sursei citate, procesul de încălzire se realizează prin folosirea curentului electric sau a păcurii. Iar într-un scenariu în care temperaturile coboară mai mult, fiecare apartament este dotat cu un șemineu, conform sursei menționate anterior.
Nemții suferă
Germania, deși este a patra putere economică din lume și prima din Europa, se pare că are și un grad extrem de mare de dependență față de gazele livrate de Rusia.
Mai multe state din Europa au luat până acum tot felul de măsuri pentru a economisi cât de multă energie se poate, în încercarea de a face ca iarna care va urma să nu fie una chiar atât de grea. Rămânând în continuare la nivelul Germaniei, conducerea orașului Hanovra a luat o decizie radicală, mai precis a „tăiat” apa caldă din clădirile publice și din spațiile pentru sport și relaxare. Altfel spus, oamenii din acest oraș trebuie să se obișnuiască să facă dușuri reci.
Pe lângă apa, tot în încercarea de a reduce pe cât se poate consumul de energie, clădiri importante din acest oraș nu vor mai fi iluminate pe timpul nopții, cum ar fi primăria.
În momentul de față, germanii iau de la ruși undeva la vreo 25 % din totalul necesar de gaze, iar înainte de război nivelul procentual era de două ori mai mare. Mai mulți oficiali nemți se tem de un scenariu în care Rusia să decidă să oprească de tot livrările de gaze. Frica pare destul de justificată, mai ales în contextul în care Moscova a tot redus treptat livrările de gaze către Europa.