Liderul din Belarus, Alexander Lukașenko, a făcut, marți, 1 august, câteva ironii la adresa Poloniei în legătură cu prezența mercenarilor ruși Wagner în apropierea graniței cu această țară membră a NATO, spunând că Varșovia ar trebui să-i mulțumească pentru că îi ține sub control.
Un număr nespecificat de luptători Wagner, care au organizat o scurtă revoltă în Rusia în luna iunie a acestui an, s-au mutat de atunci în Belarus și au început să antreneze armata liderului din Belarus, Alexander Lukașenko, ceea ce a determinat ca liderii polonezi să ia decizia de a începe să deplaseze peste 1.000 de soldați proprii mai aproape de granița cu această țară.
Belarusul tachinează Polonia
Lukașenko, un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, a glumit luna trecută, la o întâlnire cu acesta, spunând că unii dintre luptători sunt dornici să intre în Polonia și „să facă o excursie la Varșovia și Rzeszow”.
Agenția de știri de stat Belta l-a citat pe acesta, marți, 1 august 2023, spunând că polonezii „ar trebui să se roage ca noi să-i păstrăm (pe luptătorii grupării Wagner) și să le oferim hrană. În caz contrar, fără noi, s-ar fi infiltrat și ar fi distrus Rzeszow și Varșovia și asta nu într-o proporție mică. Așa că nu ar trebui să-mi reproșeze nimic, ci să spună mulțumesc”.
Rzeszow este un oraș din sud-estul Poloniei, în apropiere de granița cu Ucraina.
Sâmbătă, 30 iulie 2023, premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că un grup de 100 de luptători care fac parte din gruparea militară Wagner s-a apropiat de orașul din Belarus, Grodno, în apropiere de granița cu Polonia, descriind situația ca fiind „din ce în ce mai periculoasă”.
Lukașenko, în ultimele sale comentarii, a părut la început să nege acest lucru, apoi a revenit imediat asupra acestei decizia de a nega.
„Dintr-o dată, am auzit recent, Polonia a luat-o razna că ar fi venit aici un detașament, chiar și 100 de persoane”, a spus el. „Nici un detașamente al grupării Wagner de 100 de persoane nu s-a mutat aici. Și dacă au făcut-o, atunci au făcut-o doar pentru a-și oferi experiența militară în brigăzilor (belaruse) concentrate în Brest și Grodno”, a mai adăugat liderul de la Belarus.
Revolta grupării Wagner
Lukașenko l-a ajutat pe Putin în războiul din Ucraina, lăsându-l să își lanseze parțial de pe teritoriul belarus atacuri și permițând folosirea bazelor sale pentru antrenarea trupelor rusești.
El nu și-a trimis propriile trupe în război, dar a declarat că acestea vor beneficia de antrenamentul oferit de gruparea Wagner, care a luat parte la unele dintre cele mai aprige bătălii ale conflictului. „Trebuie să îmi învăț militarii să lupte, pentru că o armată care nu luptă este o jumătate de armată”, a mai declarat el, conform reuters.com.
Pe data de 24 iunie, vehicule blindate ale mercenarilor răzvrătiți ai grupării Wagner se îndreptau spre Moscova, în timp ce Rusia era la limită, iar lumea privea uimită.
Aceștia erau conduși de Evgheni Prigojin, șeful grupării Wagner. Luptătorii, într-un număr de ordinul miilor, s-au întors împotriva Înaltului Comandament rus, Vladimir Putin, și au cucerit fără efort Rostovul, un oraș important din sud-vestul țării, înainte de a începe un avans rapid spre capitala națiunii, informează aljazeera.com