România a făcut astăzi o achiziție de bunuri în valoare de 44 de milioane de euro de la o companie olandeză, ceea ce ar putea fi o încercare de negociere a intrării țării noastre în spațiul Shengen.
Mai mulți miniștri și europarlamentari au fost convocați astăzi de către premierul Nicolae Ciucă pentru a discuta despre negocierile de aderare a României la spațiul Shengen, pe fondul vizitei prim-ministrului Olandei, Mark Rutte, care va ajunge mâine în România.
Guvernanții din România fac eforturi considerabile pentru aderarea la Schengen în acest an, situația actuală marcată de războiul din Ucraina oferind un context favorabil pentru aderarea României. Votul la nivel european va avea loc în decembrie, iar guvernanții sunt optimiști că rezoluția de aderare va trece în acest an.
Aderarea României, un moment bine meritat
Parlamentul European urmează să dea un vot de rezoluție săptămâna viitoare privind acceptarea României și a Bulgariei în zona Schengen. Reprezentantul delegației române a Partidului Popular European, Rareș Bogdan, a declarat că negocierile au început deja pentru votul de rezoluție și că România se află într-un „moment foarte bun după 11 ani. Un moment pe care România îl merită astfel încât nu vrem să facem nicio greșeală”, relatează Adevărul.
Votul decisiv pentru aderare va avea loc pe 8 decembrie, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), iar guvernanții sunt optimiși cu privire la decizia Parlamentului European.
Șeful PSD, Marcel Ciolacu, și-a exprimat de asemenea încrederea că România va fi primită în Schengen. „Atât de mari eforturi am făcut. În tot conflictul din Ucraina, cred că statul român a fost exemplar, am dat ajutor, chiar dacă am supărat fermierii români, ca să scoatem grânele din Ucraina prioritar. Cred că e momentul ca Europa să fie solidară cu România”, a declarat acesta.
România încearcă să-i impresioneze pe olandezi
În ziua de miercuri, este aștepată o vizită a premierului olandez, Mark Rutte, care se va întâlni cu președintele Klaus Iohhanis și cu premierul Nicolae Ciucă și va vizita militarii de la centrul de instruire GETICA din Brașov. Vizita sa marchează totoadată un moment oportun pentru ca România să obțină suportul Olandei în procesul de aderare la Schengen. Anterior, premierul olandez și-a exprimat rezervele față de aderarea României, motiv pentru care vizita sa de mâine este cruciață în decizia finală.
De asemenea, România a semnat astăzi un contract cu compania olandeză Damen pentru cumpărarea a două nave multirol pentru pompieri. Contractul a fost semnat într-o ceremonie publică, iar șeful IGSU, Raed Arafat, a declarat că navele costă 20 de milioane euro, respectiv 24 de milioane de euro, potrivit G4Media.
Raed Arafat nu a oferit detalii despre procesul de achiziție, dar aceste sume provin din fonduri europene din cadrul proiectului Viziune 2020, iar cele două nave vor fi construite de compania olandeză pe șantierul lor din România.
Achiziția vine la numai o zi înainte de vizita oficialului olandez, fapt ce a creat sentimentul că această achiziție are ca scop facilitarea unui răspuns pozitiv din partea Olandei. Cu atât mai mult, o situație asemănătoare a avut loc înaintea aderării României la Uniunea Europeană, când guvernul condus de Adrian Năstase a achiziționat două fregate din Marea Britanie, în valoare de 116 milioane de lire serline. Acesta a fost acuzat la momentul respectiv că a încercat să „cumpere” votul pozitiv al Marii Britanii pentru aderarea României a UE.