În ultimele luni, pe fondul conflictului militar dintre Rusia și Ucraina, statele Uniunii Europene au folosit drept „armă” reducerea legăturilor comerciale cu Moscova pentru a-i destabiliza economia. Iar în toată această perioadă, se pare că planul statelor de pe continent a avut rezultate, căci recent, exporturile de petrol rusesc au ajuns până la 430.000 de barili pe zi pentru luna noiembrie, o diferență foarte mare față de luna precedentă, când se înregistrau aproximatov1,4 milioane de barili pe zi.
Astfel, potrivit datelor oficiale furnizate de Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), cantitățile de ţiţei transportate pe mare din Rusia către continent au scăzut recent cu 330.000 bpd, până la 500.000 bpd, sub livrările de 590.000 bpd realizate prin conducta Drujba. Acest fapt este acum o premieră de la începutul conflictului și până în prezent.
Tot din informațiile AIE aflăm faptul că ponderea Uniunii Europene în ceea ce privește exporturile ruseşti de ţiţei a scăzut cel mai recent la caloarea de 28% pentru luna noiembrie, asta de la 31% în octombrie şi de la 50% înainte de invazia armatei de la Moscova în Ucraina. Având această situație în față, țările membre UE încearcă acum să reziste scăderii importurilor de ţiţei rusesc prin soluții alternative sau prin apelearea la diverși producători internaționali. Printre aceștia se numără state din Orientul Mijlociu, Africa de Vest, Norvegia, Brazilia şi Guyana.
Statele Unite şi Kazahstan, de asemenea, ar putea ajuta Uniunea Europeană în scopul compensării celor aproximativ 1,1 milioane de barili pe zi de petrol rusesc care ar urma sănu mai fie livrați în această lună, conform estimărilor AIE din raportul său anterior, din noiembrie.
Rusia tot găsește clienți pentru resurse
Chiar davă Vestul se opune acum comerțului cu Rusia și încearcă să limiteze pe cât posibil relațiile economice, se pare că Moscova se descurscă și își îndreaptă atenția către Este, unde a găsit doritori. Exporturile de ţiţei ale Rusiei către India au crescut semnificativ în ultimele luni, atingându-se un record de 1,3 milioane bpd în noiembrie. De asemenea, exporturile către China, inclusiv pe mare şi prin conducte, au rămas în mare parte neschimbate, la 1,9 milioane bpd.
Chiar și așa, momentan, UE nu se poate lipsi 100% de Rusia, căci mai are încă nevoie de resurse până se va ajunge la soluții aleternative. Astfel, la început de decembrie, a intrat în vigoare interdicţia UE asupra importurilor de ţiţei ruseşti, dar şi un plafon al preţurilor hotărât și impus de către țările G7 în privința exporturilor ruseşti pe mare. S-a stabilit suma de 60 de dolari pe baril, ceea ce se aşteaptă să reducă producţia Rusiei, scrie news.ro.
Momentan, excepție de la regulă face conducta Drujba către Europa de Est pe unde trece țiței. Iar în tot acest context, reprezentanții AIE susțin faptul că livrările de resurse, care sunt deja reduse, să scadă şi mai mult, fapt ce ar forţa Rusia să închidă mai multă producţie.