Apărarea Civilă Palestiniană din Gaza a declarat că armata israeliană și-a intensificat bombardamentele asupra două cartiere din Rafah. Asta, după ce le-a ordonat dimineața devreme rezidenților săi să le evacueze.
Cele două cartierele vizate – al-Shuka și al-Salam – sunt printre cele pe care armata israeliană le-a cerut rezidenților să le evacueze.
Ossama al-Kahlut, membru al serviciului de operațiuni de urgență al Semilunei Roșii din Rafah, a confirmat bombardamente.
„Este clar că vizează case, dar nu am fost informați despre prezența unor victime în zonele vizate”, a declarat el.
Și un locuitor din Rafah, Yakoub al-Sheikh Salama, în vârstă de 30 de ani, a vorbit despre bombardamente intense.
„Se aud explozii puternice și sunete înspăimântătoare de bombardamente aeriene și de artilerie”, a declarat el.