Grupurile internaționale de ajutor au declarat că Israelul nu a reușit să îndeplinească o serie de cerințe ale SUA menite să îmbunătățească criza umanitară din Gaza.
Acestea trebuiau îndeplinite până la termenul limită de marți.
Statele Unite au transmis aliatului lor Israel, într-o scrisoare din 13 octombrie, că trebuie să ia măsuri pentru a îmbunătăți situația ajutoarelor în Gaza. Termenul era de 30 de zile. În caz contrar, s-ar putea confrunta cu potențiale restricții privind ajutorul militar american.
„Israelul nu numai că nu a reușit să îndeplinească criteriile SUA care ar indica sprijin pentru răspunsul umanitar. A întreprins în același timp acțiuni care au înrăutățit dramatic situația de pe teren. Situație resimțită în special în Gaza de Nord”, a declarat un grup umanitar într-un raport de 19 pagini.
De mai bine de o lună, forțele israeliene au pătruns tot mai adânc în nordul Fâșiei Gaza. Soldații au încercuit spitale și adăposturi, creând noi valuri de strămutări. Operațiunea este menită să împiedice regruparea luptătorilor Hamas în această zonă.
Vineri, experții mondiali în domeniul securității alimentare au lansat un avertisment rar cu privire la iminența unei foamete în anumite părți din nordul Fâșiei Gaza.
Louise Wateridge, ofițer principal pentru situații de urgență pentru UNRWA în Gaza, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă la Geneva, că numărul camioanelor cu ajutoare care au intrat în Fâșie a scăzut în octombrie. Nu a fost permisă intrarea alimentelor în nordul Gaza timp de o lună întreagă. „Oamenii de aici au nevoie de tot. Au nevoie de mai mult. Nu este suficient”, a spus ea, conform reuters.