Infofinanciar > Lumea la zi > Israelul urmărește îndeaproape evoluțiile din Iran, mai ales în contextul prăbuşirii regimului sirian
Lumea la zi

Israelul urmărește îndeaproape evoluțiile din Iran, mai ales în contextul prăbuşirii regimului sirian

Israelul urmărește îndeaproape evoluțiile din Iran, mai ales în contextul prăbuşirii regimului sirian
Foto: facebook

Israelul urmărește îndeaproape evoluțiile din Iran, mai ales în contextul prăbuşirii regimului sirian. Regim care a fost puternic susținut de autoritățile de la Teheran. Interesul este alimentat mai ales de eforturile Iranului de a dezvolta tehnologia nucleară. Iar experții israelieni spun că momentul este favorabil pentru a elimina pericolele care amenință statul evreu.

Căderea regimului Assad din Siria a lăsat în urmă multe întrebări referitoare la viitorul acestei regiuni. Dar și a patronului de peste un deceniu al acesteia, Iranul. Care, potrivit aprecierilor unor experți, nu-și revine încă din lovitura încasată. Surse ale opoziției de la Teheran au comunicat că regimul khameneit reexaminează întreaga situație. Dar și că este cuprins de furie față de prestația Gărzilor Revoluționare și mai ales a forței Quds. Forță din cadrul acesteia, are era responsabilă directă cu protejarea guvernului Assad. În joc nu se află doar prestigiul Iranului, care timp de 13 ani a investit între 30 și 50 de miliarde de dolari în axa șiită. Reverberațiile prăbușirii regimului Assad riscă să se propage până la Teheran şi să provoace revolta maselor.