Infofinanciar > Lumea la zi > Istanbul vrea să ajungă la 20 de milioane de vizitatori străini în 2024
Lumea la zi

Istanbul vrea să ajungă la 20 de milioane de vizitatori străini în 2024

Istanbul vrea să ajungă la 20 de milioane de vizitatori străini în 2024
sursă foto: arhiva companiei

Orașul Instanbul vrea să stabilească pentru anul 2024 un obiectiv mai ridicat în turism. Președintele Asociaţiei Agenţiilor de Turism din Turcia (TÜRSAB), Firuz Bağlıkaya, a declarat că autoritățile vor să primească în acest an 20 de milioane de vizitatori străini.

Turiştii din peste 200 de ţări vizitează acest oraş. Majoritatea turiştilor internaţionali au venit din țări precum Rusia, Germania, Iran, Statele Unite, Marea Britanie, Iran, Arabia Saudită, Franţa şi Italia.

„Estimăm că peste 17 milioane de turişti au vizitat oraşul în anul 2023”, a transmis Firuz Bağlıkaya.

Câți turiști au vizitat orașul în 2023

Potrivit celor mai recente date oficiale, sosirile turiștilor străini în Istanbul au crescut cu 9% în perioada ianuarie-noiembrie 2023. În comparație cu aceeaşi perioadă din anul 2022, unde peste 16 milioane de persoane au vizitat acest oraș din Turcia.

„Istanbul este oraşul culturii, artei şi gastronomiei, atrăgând un număr mare de vizitatori. Aproximativ 76 de restaurante din oraş sunt incluse în Ghidul Michelin. În 2022, 86 de muzee din Istanbul au primit 5,8 milioane de vizite.”, a mai transmis Bağlıkaya.

Cum ajung turiștii în oraș

În primele 11 luni ale anului 2023, 219 nave de croazieră au ajuns în orașul Istanbul. Cu aceste nave au fost aduși peste 392.000 de vizitatori.

„Istanbul are un potenţial imens în turismul de croazieră. Noi la TÜRSAB lucrăm pentru a valorifica acest potenţial. De exemplu, transportăm pasageri de croazieră care ajung în port direct în peninsula istorică cu tramvaiul pentru a evita blocajul. În acest fel, vizitatorii economisesc timp”, a declarat reprezentantul Asociaţiei Agenţiilor de Turism din Turcia.

Orașul Instanbul este, de asemenea, un centru important pentru turismul medical.

„În oraş sunt 188 de spitale, 79 de centre medicale şi 435 de clinici şi ambulatorii cu certificate de la Ministerul Sănătăţii pentru turism medical. Numărul agenţiilor de turism care prestează servicii în domeniul turismului de sănătate a crescut la 590”, a mai spus Bağlıkaya, scrie The Hurriyet Daily News, conform Agerpres.