Infofinanciar > Lumea la zi > Istoria nunților de la Casa Albă! Cine a mai spus „DA!” în celebra reședință
Lumea la zi

Istoria nunților de la Casa Albă! Cine a mai spus „DA!” în celebra reședință

Istoria nunților de la Casa Albă! Cine a mai spus „DA!” în celebra reședință
sursă foto: people.com

Un eveniment foarte rar a avut loc sâmbătă, 19 noiembrie, la Casa Albă. Nepoata președintelui Joe Biden, Naomi Biden, în vârstă de 28 de ani, fiica lui Hunter Biden, s-a căsătorit cu un coleg avocat și pasionat de politică, Peter Neal, în vârstă de 25 de ani. The New York Times relatează că cei doi locuiesc la Casa Albă împreună cu președintele și cu prima doamnă Jill Biden.

Nunta lui Naomi Biden este cea de-a 19-a astfel de ceremonie care are loc la Casa Albă în 222 de când s-au finalizat construcțiile și fost dată în folosință. Ceremonia de pe Peluza de Sud va intra, de asemenea, în istorie. „Din câte știu eu, nu a mai existat o nuntă în familie pe Peluza Sud”, spune Stewart McLaurin, președintele Asociației Istorice a Casei Albe. Naomi Biden este, de asemenea, prima nepoată de președinte care se căsătorește la Casa Albă.

Într-o țară fără o familie regală, o nuntă în familia prezidențială la așa-numita „casă a poporului” devine adesea un motiv de sărbătoare națională și de fascinație publică, scrie publicația The Time.

Istoria rochiei albe din Biroul Oval

Prima nuntă la Casa Albă a avut loc în 1812, în timpul președinției lui James Madison. Sora primei doamne Dolley Madison, Lucy Payne Washington, s-a căsătorit cu Thomas Todd, un judecător asociat al Curții Supreme a SUA. Tony Rodham, fratele Primei Doamne Hillary Clinton, a continuat, de asemenea, tradiția fraților din familia prezidențialp de a se căsători la Casa Albă; el s-a căsătorit cu fiica senatoarei Barbara Boxer, Nicole, în 1994. (Au divorțat aproximativ șapte ani mai târziu).

Prima nuntă la Casa Albă a unui copil al unui președinte a avut loc în 1820, când Maria Hester Monroe s-a căsătorit cu Samuel Gouverneur, care era secretar particular al tatălui său, președintele James Monroe. Prima nuntă la Casa Albă a fiului unui președinte a avut loc în 1828, când fiul președintelui John Quincy Adams, John Adams II, s-a căsătorit cu verișoara sa primară Mary Catherine Hellen.

Amintiri de neuitat

Primul și singurul președinte care s-a căsătorit la Casa Albă a fost Grover Cleveland. Cleveland avea 49 de ani, iar mireasa sa, Frances Folsom, abia împlinise 22 de ani când s-au căsătorit în Camera Albastră. Națiunea a fost obsedată de acea nuntă de atunci. Chipul lui Folsom a apărut pe produse în magazine, iar americanii au cumpărat partiturile muzicale compuse pentru nunta lor.

Căsătoria a fost, de asemenea, un avantaj pentru președinția sa. În multe feluri, Folsom „a ajutat la creșterea profilului lui Grover Cleveland”, spune Louis Picone, purtător de cuvânt al Bibliotecii Prezidențiale Grover Cleveland. El o vede pe Folsom ca pe un predecesor al primei doamne a președintelui John F. Kennedy, fermecătoarea Jackie Kennedy. „Grover Cleveland era văzut ca fiind un pic cam încruntat și dependent de muncă, așa că ea l-a cam îndulcit”.

În cel puțin două ocazii, președinții au găzduit nunți pentru persoane considerate membri ai familiei de la Casa Albă, chiar dacă nu erau rude de sânge. Președintele Franklin D. Roosevelt și Eleanor Roosevelt au găzduit nunta prietenului și consilierului New Deal Harry Hopkins în apartamentul familiei în 1942, iar președintele Barack Obama a găzduit nunta fotografului de la Casa Albă Pete Souza în Rose Garden în 2013. Nunta lui Souza cu Patti Lease a fost ultima dată când a avut loc o nuntă la Casa Albă, până în prezent.

Cea mai recentă nuntă asemănătoare cu cea a lui Naomi Biden a avut loc în urmă cu mai bine de 50 de ani, când fiica președintelui Nixon, Tricia, s-a căsătorit cu avocatul aspirant Ed Cox în 1971. „A trecut atât de mult timp de când nu a mai avut loc o nuntă de acest nivel și de acest calibru la Casa Albă”, spune McLaurin de la Asociația Istorică a Casei Albe.

Nunta a fost atât de elaborată încât a uimit chiar și miresele anterioare de la Casa Albă, precum Alice Roosevelt Longworth, care s-a căsătorit acolo în 1906.