La începutul lunii martie, a circulat o înregistrare video în care o femeie în vârstă din Rusia afirma despre ucraineni: „Trebuie să îi omorâți pe toți, și pe copiii lor. Ei sunt un putregai care s-a răspândit și nu ne plac. Nu sunt nici frați, nici surori pentru noi”.
Cuvintele ei, care sunt un ecou clar al propagandei televiziunilor rusești, exprimă o dorință înfiorătoare de violență. Astfel de opinii nu sunt deloc izolate într-adevăr, mulți susținători ruși ai războiului favorizează soluții radicale pentru a rezolva „chestiunea ucraineană”.
În urma crizei din anii 1990, grupuri autoritariste au ajuns la putere în Rusia
Cum poate fi explicată brutalizarea unui întreg segment al societății rusești? Cum se poate ca violența, cruzimea și agresivitatea care sunt de obicei reprimate în natura umană să fi ieșit la suprafață cu atâta nerușinare?
Astfel de oameni sunt dispuși să renunțe la confort, și chiar la stabilitatea lor cândva prețioasă, de dragul victoriei asupra unui inamic fabricat de propagandă, întruchipat de Ucraina și de Occident.
Pentru a înțelege motivele care stau la baza acestei schimbări, trebuie să ne întoarcem mai întâi nu la populația în sine, ci mai degrabă la cei care au ajuns la putere în timpul tranziției post-sovietice, deoarece mediul social, comportamentul și caracterul lor sunt semnificative.
Analizând ascensiunea naziștilor la putere, sociologul istoric Norbert Elias a scris că forțele care au ajuns la putere în Germania au fost capabile să „brutalizeze” societatea. Aceste forțe au respins democrația, au fost mistuite de ura față de politicienii de la Weimar și au fost conduse de o sete de răzbunare națională. Deși paralelele directe funcționează rareori în istorie, se poate spune că, în urma crizei din anii 1990, grupuri cu un etos autoritar și militarist au ajuns la putere și în Rusia.
Prăbușirea Uniunii Sovietice a rupt vechea structură socială
Aceste grupuri au reușit să zdrobească rădăcinile slabe ale unei democrații rusești emergente și s-au împotrivit în mod activ căutării unei dezvoltări pașnice a țării.
Prăbușirea Uniunii Sovietice a rupt vechea structură socială și a declanșat noi procese de mobilitate socială. În lupta pentru a controla industriile care, înainte erau gestionate de stat și noile proprietăți capitaliste, așa-numiții „antreprenori violenți” au început să se ridice în vârf, grupuri precum bandele de stradă, veteranii de război și grupurile de crimă organizată care au folosit cu succes violența pentru profit și avansare.
Acestea au luptat între ele pentru putere și proprietate la fiecare nivel al societății, iar la lupta pentru resurse s-au alăturat ofițerii de aplicare a legii, angajații Ministerului de Interne și FSB, care, ocazional, au lucrat în tandem cu grupurile criminale.
Tiparele comportamentale care s-au format în acest mediu s-au bazat pe primatul forței
La începutul anilor 2000, odată ce principalele bătălii pentru active s-au stins, se părea că țara era treptat pregătită să se angajeze pe calea unei dezvoltări pașnice. Odată cu consolidarea statului, redresarea economică și intrarea țării în sistemul de legături și instituții globale, violența ar fi trebuit să dispară în umbră.
Dar acest lucru nu s-a întâmplat. După ce au fost instalați la Kremlin de către anturajul lui Elțîn la sfârșitul anilor 1990, Putin și asociații săi, care trecuseră prin bătăliile din deceniul precedent, au perceput puterea pusă acum în mâinile lor ca pe un instrument personal de control și de acumulare de avere. Acum ei erau regii.
Acest grup nu înțelegea și nici nu avea nevoie de democrație, pe care o vedeau ca pe un proces haotic și dificil de gestionat. În plus, înainte de ascensiunea lor la putere, Vladimir Putin și cercul său apropiat erau figuri de mâna a doua, nu deosebit de bine educați, cu un șir de eșecuri în urma lor, împovărați de nesiguranță și resentimente.
Chiar dacă la început mulți dintre ei nu au aderat la ideologia naționalistă și s-ar fi putut considera chiar orientați spre Occident, au derapat treptat spre naționalism. La fel ca în cazul lui Hitler și al asociaților săi, ideologia naționalistă le-a dat atât autorităților, cât și maselor un sentiment de putere și superioritate.
Răzbunarea împotriva democraților care au „ruinat țara” și apoi împotriva Occidentului, de care Putin și anturajul său se simțeau periferici, era așteptată de mult timp, luând contur după protestele din Piața Bolotnaya din 2011 și anexarea Crimeei trei ani mai târziu.
Anexarea a fost o „victorie” primită cu entuziasm de populația care s-a dublat față de cei care preconizau o dezvoltare pașnică a Rusiei. Cei care s-au bucurat că „Crimeea este a noastră” nu și-au dat seama la momentul respectiv că îi aștepta un război de proporții.
„Ne-am simțit îndreptățiți să cerem lucruri, nu să le cerem”
Acumularea în continuare a puterii militare și apariția unui etos militarist nu au făcut decât să întărească ambițiile Kremlinului. După cum a declarat Serghei Karaganov, unul dintre principalii ideologi ai lui Putin, cu puțin timp înainte de începerea invaziei în Ucraina: „Procesul de restabilire a statalității rusești, a influenței rusești, a puterii rusești, care dura de destul de mult timp, pur și simplu a ieșit la suprafață… Acum, pe măsură ce puterea noastră, în special cea militară, s-a acumulat și situația geopolitică s-a schimbat, ne-am simțit îndreptățiți să cerem lucruri, nu să le cerem”.
Încrezători că au acum forța militară necesară, șefii Rusiei erau în sfârșit gata să se răzbune pe un Occident pe care îl vedeau slab și incapabil să riposteze cu hotărâre.
Războiul din Ucraina este punctul culminant al unui proces care a introdus violența în societatea rusă și a marginalizat forțele care susțin dezvoltarea pașnică a țării. Contrar așteptărilor de la începutul anilor 2000, autoritățile ruse nu au monopolizat violența, ci au difuzat-o pe scară largă, fie prin utilizarea grupurilor naționaliste și paramilitare, fie prin represalii extrajudiciare împotriva jurnaliștilor și a oponenților politici, fie prin glorificarea armatei în grădinițe și școli.
Revenind la impulsurile și fanteziile brutale pe care le găsim acum în unele părți ale societății ruse, fuziunea dintre regimul lui Putin și cetățeni în jurul violenței a fost o chestiune de lungă durată. Nu putem decât să sperăm că noi forțe angajate în favoarea dezvoltării pașnice vor ajunge la putere în Rusia postbelică și că procesului de civilizație i se va da în sfârșit o șansă, potrivit themoscowtimes.com.
