Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie, unde s-a construit România Mare, a fost temeinic organizată. În cadrul acestui eveniment au participat, pe lângă reprezentanții aleși ai fiecărei societăţi culturale româneşti, și câte cinci figuri ale comunităţii, în special ţărani.
Printre aceștia s-au regăsit și Gheorghe Cuibuș și Gavril Goia. Destinele celor doi au fost puternic influențate de venirea comuniștilor la putere în România.
Cuibuş, traseul unui ceferist
Gheorghe Buibuș s-a născut la 10 august 1894, în satul Voivozi, comuna Şimian, judeţul Bihor. Acesta avea 24 de ani când a fost delegat să participe la Marea Unire. Fiind un simplu ţăran, care a făcut doar patru clase primare, şi-a văzut liniştit de agricultură. În privința politicii, acesta s-a regăsit în doctrina promovată de Partidul Naţional Ţărănesc.
Însă, după ce a avut loc „colectivizarea agriculturii”, Cuibuş a fost nevoit să-și găsească un alt loc de muncă pentru a-și întreține familia, așa că a ajuns „lucrător” la CFR, unde a lucrat la întreţinerea căilor ferate.
Afinitățile sale politice i-au adus în 1956 un raport din partea lui Teodor Boitor, care era locotenent de securitate în zonă, care a fost transmis mai departe șefului Secţiei raionale Săcuieni. Cel din urmă trebuia să-l supravegheze pe Cuibuș, întrucât țăranul, în perioada 1931-1940, „a fost membru P.N.Ţ. şi a participat activ la alegerile acestui partid”, astfel încît „faţă de cele de mai sus, propun ca susnumitul să fie trecut în evidenţă pe obiectiv, în problema P.N.Ţ.” Referatul a fost aprobat, astfel că Gheorghe Cuibuş a intrat în „vizorul” Securităţii, scrie Marius Oprea în editorialul său de pe Mediafax.
De asemenea, pe data de 1 octombrie 1962, Cuibuș a fost trecut din nou în evidenţă, deoarece „între anii 1931-1940 a fost membru în P.N.Ţ.”. Securiştii i-au deschis deci dosarul de urmărire, actualizîndu-i datele în „evidenţa operativă” şi în cele din urmă dosarul lui a fost preluat de la Secţia Raională Săcuieni. La trei ani după acest act birocratic, pe 11 mai 1965, o hotărîre a Secţiei raionale a Securităţii din Marghita a dispus trecerea lui Gheorghe Cuibuş în „evidenţa pasivă”, întrucît, după zece ani de urmărire de către Securitate, s-a constatat că „în prezent nu desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva statului nostru”.
Potrivit mai mutor note informative, Cuibuș era mulţumit cu pensia destul de mare pe care o primea, în urma muncii desfăşurate la C.F.R. Gheorghe Cuibuş a murit la 84 de ani, în 1 ianuarie 1979.
Gavril Goia, sub lupa comuniștilor
Gavril Goia s-a născut în 13 aprilie 1890 tot în satul Voivozi. Acesta a absolvit patru clase în localitatea natală şi a fost ales delegat al „cercului electoral Săcuieni” la Alba Iulia.
La instaurarea comunismului, fiind plugar şi tată a trei copii, cărora le-a împărţit mare parte din cele 10 hectare de pămînt pe care le avea (el rămînînd cu trei), s-a opus colectivizării, ceea ce i-a atras urmărirea Securităţii. Pe 24 august 1952, o declaraţie dată la Securitate de Ioan Magda, „ţăran sărac şi membru U.T.M.” din satul Voivozi, referitor la Gavril Goia, arăta că „numitul […] nu este mulţumit cu regimul nostru, spune că toate cerealele ce are omul trebuie să le predea statului. Acest chiabur mai are manifestări şi împotriva colectivului, spune că colectiviştii din com. Simian mor de foame şi pentru asta să nu intre oamenii în colectiv”.
Astfel, Goia a fost arestat la 27 octombrie 1952 şi încarcerat la Penitenciarul Oradea, unde i s-a întocmit o fişă matricolă penală, în baza „dosarului personal” 76; în descrierea semnalmentelor, se arată o persoană de „talia 1,70, fruntea normală, ochii căprui, părul cărunt, sprîncenele cărunte, mustaţa căruntă”, iar ca semne particulare „degetul inelar de la mîna dreaptă anchilozat”, ceea ce anunţa probabil un accident cerebral minor întîmplat anterior sau în împrejurările arestării.
Pe 22 decembrie a fost „predat DRS Oradea” şi eliberat, ceea ce sugerează acest fapt. Această eliberare a a fost cauzată de un raport anterior transmis de şeful Direcţiei Regionale de Securitate Oradea, lt.col. Vasile Kiss, cu privire la reţinerea lui Goia: „în ultimele 24 de ore, în conformitate cu Ordinul Ministerului Securităţii Statului, Secretariatul Comisiei [cu] nr. 600.721 din 14 ianuarie 1953, a fost pus în libertate numitul Goia Gavril”, ţinîndu-se cont de vîrsta sa (avea 62 de ani) şi probabil de starea sănătăţii, care îl făceau incompatibil cu trimiterea într-o colonie de muncă, acestea prevalînd faţă de atitudinea de oponent faţă de înfiinţarea G.A.C.-ului. Reţinerea lui oricum se baza o pe singură notă informativă, dată de „ţăranul sărac”.
Însă, după doi ani, pe 5 octombrie 1954, la 64 de ani, reintra în atenţia Securităţii: şeful Secţiei raionale Săcueni aproba trecerea lui în evidenţa operativă, deoarece dintr-o adresă a Secţiei „C” (Arhivă) a Direcţiei Regionale de Securitate Oradea, a fost informat că „numitul […] a fost membru P.N.Ţ. şi a fost reţinut în anul 1952, propus în C[olonie] de .M[uncă] timp de 24 luni, pe care nu a executat-o”. La 1 octombrie 1962 şeful secţiei Marghita a Securităţii lua hotărîtea de „trecere în evidenţă” a lui Goia, dar nu pentru atitudini prezente, ci pentru motivul că „între anii 1932-1940 a fost membru P.N.Ţ.”.
La 27 ianuarie 1964, potrivit unei note informative a unui ofiţer de la Secţia Raională Marghita, Goia a îmbătrânit și era bolnav la pat şi n-a putut vorbi cu el: „Este necesar ca şeful de post să mai dirijeze pe acest agent să meargă la domiciliul suspectului, pentru a vedea care este situaţia lui şi a purta cu el discuţii pe tema G.A.C., în scopul stabilirii poziţiei sale prezente, chiar dacă este bolnav. Dacă nu se poate discuta cu el, agentul să arate mai concret cauzele, după care şeful de post să verifice personal, sub o formă sau alta, şi apoi să facă un raport personal”.
Nu se cunosc datele acestei verificări, dar la 11 mai 1965 şeful Secţiei raionale Marghita aproba trecerea lui Gavril Goia în evidenţa pasivă, deoarece „din materialele informative furnizate de agenţii «Talpai Pavel», «Dujar Gheorghe», «Mitică Gheorghe» şi «Puşcaş Gheorghe» rezultă că obiectivul în prezent nu desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva statului nostru”. La cel moment, se pare că în continuare paralizat la pat, ca urmare a accidentului cerebral care se anunţase deja în momentul arestării sale din 1952.
Gavril Goia a murit la 7 ianuarie 1966, iar la 4 martie în acelaşi an, Secţia raională de Securitate Marghita a decis scoaterea din evidenţă a bătrânului „pe motiv de deces”.
