Infofinanciar > Lumea la zi > Kremlinul ar putea folosi Transnistria pentru a bloca coridorul de cereale al Ucrainei 
Lumea la zi

Kremlinul ar putea folosi Transnistria pentru a bloca coridorul de cereale al Ucrainei 

Kremlinul ar putea folosi Transnistria pentru a bloca coridorul de cereale al Ucrainei 
sursă foto: arhiva companiei

Rusia ar putea încerca să exploateze operațiunile cu steaguri false (operațiuni sub acoperire) din Transnistria pentru a submina exporturile de cereale ucrainene de-a lungul coastei vestice a Mării Negre. Pentru a pretinde protejarea etnicilor ruși și a vorbitorilor de limbă rusă și pentru a aduce instabilitate în Moldova.

Ministerul rus de Externe l-a convocat pe ambasadorul Republicii Moldova pentru a-și exprima dezaprobarea față de „acțiunile neprietenoase” ale Moldovei. Aceste acțiuni includ „cazuri de discriminare a cetățenilor ruși care intră în Moldova” și „persecuția motivată politic a presei ruse și a celei de limbă rusă”.

Regiunea Transnistria

Oficialii Ministerului rus de Externe au declarat că, dacă astfel de acțiuni vor continua „partea rusă își rezervă dreptul de a lua măsuri de retorsiune suplimentare”.

De asemenea, oficialii au transmis că au existat rapoarte care sugerează că Moldova intenționează să ajute NATO la antrenarea forțelor ucrainene. Acest lucru ar indica o „implicare directă” a Moldovei în războiul din Ucraina, susțin rușii.

Kremlinul și-a intensificat recent utilizarea unor termeni precum „compatrioții din străinătate” și „lumea rusă”. Acești termeni sunt invocați frecvent pentru a afirma dreptul de a-i apăra pe etnicii ruși și vorbitorii de limbă rusă. Aceștia trăiesc în afara granițelor.

Rusia a folosit astfel de scuze și în anul 1992. La vremea respectivă țara a efectuat o intervenție militară în favoarea Transnistriei separatiste.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) susține că Kremlinul a încercat probabil să creeze condiții de informare pentru o posibilă operațiune sub acoperire în Transnistria în luna aprilie 2022 și luna februarie 2023. Dar a eșuat parțial din motive economice.

Reprezentanții institutului au declarat anterior că Kremlinul nu a reușit să atragă Transnistria în războiul din Ucraina. Pentru că afacerile transnistrene, în special cele ale omului de afaceri moldo-rus Viktor Gușan, au beneficiat de legăturile cu Occidentul și Ucraina. Afaceristul controlează efectiv guvernul transnistrean și o mare parte din economia sa.

Taxele vamale

Zona de liber schimb între UE și Moldova a permis companiilor transnistrene înregistrate în Moldova să beneficieze de acces fără taxe vamale pe piețele UE. Sub rezerva controalelor vamale moldovenești.

Aceste beneficii ar putea fi compromise de modificările recente ale Codului Vamal moldovenesc. Care obligă întreprinderile transnistrene să plătească taxe de import în Moldova.

În ultimele luni, Moldova și-a declarat disponibilitatea de a adera mai întâi la UE fără Transnistria. Acest lucru va priva și mai mult firmele transnistrene de accesul special la piețele UE.

Experții au mai transmis că Kremlinul ar putea considera această operațiune în Transnistria ca o modalitate alternativă de a împiedica țările să participe la coridorul ucrainean de cereale. În pofida slăbirii prezenței rusești în partea de vest a Mării Negre, potrivit Yahoo News