Italia va prezenta oficial miercuri la Bruxelles o propunere de devansare a revizuirii unei interdicții pentru prima jumătate a anului 2025.
Se dorește devansarea revizuirii interdicției impuse de UE vehiculelor cu motor cu combustie. Aceasta este prevăzută în prezent pentru 2026.
Planul a fost prezentat asociațiilor industriale și sindicatelor italiene. Astfel, a fost confirmat că acesta va fi prezentat oficial în cadrul unei reuniuni privind sectorul automobilelor. Aceasta este organizată de președinția ungară a UE, a doua zi, la reuniunea Consiliului Competitivitate.
Planul vizează devansarea revizuirii interdicției privind noile vehicule cu motor cu combustie de la termenul actual din 2026. Schimbarea are loc pentru a răspunde preocupărilor legate de impactul tranziției asupra industriei, conform apnews.
„Vom înainta UE o propunere italiană foarte rezonabilă, care constă în devansarea clauzei de revizuire deja inclusă în regulamentul privind vehiculele ușoare pentru sfârșitul anului 2026”, a declarat Adolfo Urso, ministrul italian pentru Afaceri.