Infofinanciar > Info > Jandarmeria se confruntă cu un deficit de personal. Doar 22.000 de posturi ocupate
Info

Jandarmeria se confruntă cu un deficit de personal. Doar 22.000 de posturi ocupate

Jandarmerie, sursa foto: stirileprotv.ro
Sursa foto: arhiva companiei

Conform unor declarații ale șefului Direcţiei ordine şi siguranţă publică din Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, general de brigadă Leontin Mitu, la nivelul instituției pe care acesta o conduce există un deficit de personal. Este vorba despre un procent de 22%.

„Nu vreau să spun că sunt probleme, dar pot să vă spun că este un deficit de personal care de-a lungul timpului a crescut. În acest moment, există un deficit pe undeva la 22% din personal, dar se fac demersurile necesare astfel încât această problemă să fie rezolvată parţial în anul 2024. Sunt probleme la nivelul întregului Minister de Interne”, este mesajul transmis de Leontin Mitu.

Jandarmii părăsesc instituția

Conform unei atenționări transmise de acesta, în fiecare an aproximativ 2.000 de angajați părăsesc Jandarmeria în fiecare an. Acest lucru s-a întâmplat pe parcursul ultimilor 3 ani. Fenomenul are loc în condițiile în care se estimează că acest an va fi unul dificil. Asta din cauza „provocărilor din spațiul public”.

Pentru ca Jandarmeria să poată funcționa în condiții optime este nevoie de un număr de 28.000 de angajați. Însă, din acest număr, numai 22.000 sunt ocupate. Pe lângă plecările din instituție și numărul celor care doresc să se înscrie pentru urmarea cursurilor de formare din acest domeniu s-a diminuat.

Mai multe misiuni

Deși există un deficit de personal, numărul misiunilor s-au majorat. Mai exact, în 2023 au existat 35.169 de misiuni de asigurare a ordinii publice. Comparativ cu anul anterior acestea s-au majorat cu 35%.

„În anul 2023 ne-am confruntat cu diferite situaţii care au necesitat atenţia şi intervenţia noastră, dar pot să vă spun cu sinceritate că am reuşit să le depăşim în principal prin dialog cu partenerii, în funcţie de categoria de misiune pe care am executat-o. Dacă vorbim de misiunile de asigurare a ordinii publice la adunările publice, acolo, în funcţie de particularităţile fiecărei activităţi, am reuşit să gestionăm prin dialog – dialogul este cuvântul de ordine pe care l-am avut în relaţia cu cetăţenii pe parcursul anului 2023”, a mai informat Mitu.

Achiziții de dotări

De asemenea, acesta a mai transmis că s-a folosit bugetul alocat instituției pentru cumpărarea unei părți din dotările care sunt necesare Jandarmeriei. Acesta a mai transmis că în acest an demersurile pentru cumpărare de materiale și mijloace vor continua.

„Dacă ne referim la protecţia personalului propriu putem să vorbim de veste anti-înjunghiere, de veste antiglonţ, căşti antiglonţ, dacă vorbim de executarea misiunilor de zi cu zi putem să vorbim de bastoane telescopice, putem să vorbim de muniţie, de toate categoriile de muniţie”, a mai adăugat Leontin Mitu.

Fără poligoane de tragere

Un alt subiect pe care acesta l-a abordat a fost lipsa poligoanelor de tragere. Asta în contextul în care este nevoie ca personalul din Jandarmerie să realizeze antrenamente de tragere cu armamentul din dotare. Acest lucru ar trebui să se întâmple cel puțin o dată pe lună.

„În momentul de faţă avem o lipsă de poligoane – într-adevăr. Dar noi nu ne concentrăm pe poligoane pentru Jandarmeria Română pentru că nu este în regulă ca statul român să investească doar pentru o instituţie, ci împreună cu celelalte structuri din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, căutăm soluţiile cele mai bune pentru ca pregătirea personalului să fie asigurată pentru tot personalul din acest sistem. Da, există undeva la 20 de judeţe în care avem nişte probleme legate de poligoane. Însă (…) căutăm soluţii. Iar până atunci pregătirea personalului se face în poligoanele existente la nivel naţional”, a mai transmis acesta, conform ziare.com