Infofinanciar > Lumea la zi > Japonia a fost luată în vizor de ruși? Opt bombardiere au zburat aproape de Țara Soarelui-Răsare
Lumea la zi

Japonia a fost luată în vizor de ruși? Opt bombardiere au zburat aproape de Țara Soarelui-Răsare

Japonia a fost luată în vizor de ruși? Opt bombardiere au zburat aproape de Țara Soarelui-Răsare
Credit imagine: Digi24.ro

Tensiunile se întețesc în întreaga lume. În afara câmpului de luptă din Europa de Est, Orientul Îndepărtat se află din ce în ce mai des în centrul conflictelor geopolitice. Japonia a fost amenințată de Coreea de Nord recent, iar acum pare să fie luată în vizor și de Moscova, după ce opt bombardiere rusești au zburat deasupra apelor neutre din apropierea ei.

Chiar dacă Japonia și-a exprimat susținerea față de Ucraina și i-a oferit un ajutor financiar substanțial, nu i-a oferit niciodată arme sau alte forme de ajutor letal. Ajutorul promis de Japonia Kievului se ridică la 5,5 miliarde de dolari.

Care este relația dintre Japonia, Ucraina, Rusia și Coreea de Nord

Japonia este o țară aliată celor mai multe cauze occidentale. Este de asemenea singura țară asiatică ce face parte din G7, Grupul celor Șapte țări industrializate. Alături de Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie, Italia, Spania și Franța, Țara Soarelui-Răsare și-a exprimat punctele de vedere anti-ruse și anti-chineze recent. Acest lucru s-a întâmplat în cadrul unui summit G7, care a fost găzduit de ministrul de Externe al Japoniei, Yoshimasa Hayashi. Reacțiile țărilor criticate de G7 nu au întârziat să apară; Beijingul chiar a numit comunicatul transmis de Grupul celor Șapte drept „plin de aroganță”.

Dezideratele Grupului sunt pacea dintre Rusia și Ucraina, precum și recunoașterea independenței Taiwanului de către China. Yoshimasa Hayashi a fost direct contactat de ministrul de Externe chinez pentru a-și rectifica poziția vizavi de relațiile sino-taiwaneze.

În plus, Japonia se află în stare de alertă din cauza vecinei ei est-asiatice, Coreea de Nord. Phenianul amenință atât Statele Unite ale Americii, cât și Coreea de Sud și insula Japoniei. Rachetele balistice intercontinentale testate recent de dictatura lui Kim Jong-Un au determinat conducerea de la Tokyo să revitalizeze relațiile cu Seulul, care în 2019 riscau să se destrame complet, în urma mai multor conflicte de ordin comercial, conform informațiilor deținute de agenția de presă Mediafax.

Care ar putea fi urmările

Din aceste motive, zborul de bombardiere rusești aproape de Marea Japoniei nu a făcut decât să creeze și mai multă neliniște pentru statul nipon. Deși Japonia nu este propriu-zis stat membru NATO, ea are o relație privilegiată cu Alianța Nord-Atlantică, fiind considerată „țară parteneră de pe Glob”.

Rusia consideră acțiunile japoneze pro-Ucraina „neprietenoase”, iar acest lucru nu este unul deloc nou. Încă din 2014, după Euromaidan și după ce Rusia a anexat Crimeea în mod ilegal, Japonia a aplicat sancțiuni economice asupra Federației Ruse. Astfel, poziția Țării Soarelui-Răsare față de conflictul ruso-ucrainean este cunoscută de Kremlin încă de la începutul tensiunilor crescânde pe care le-a avut cu Kievul și care au culminat în invazia din 24 februarie 2022. Sancțiunile suplimentare aplicate de Tokyo, începând cu jumătatea anului 2022, și-au atras și mai multă dezaprobare din partea Moscovei.