Bucuria cu care Japonia a îmbrățișat reînarmarea a surprins aliații și partenerii săi internaționali. Luna trecută, prim-ministrul Fumio Kishida a dezvăluit planuri detaliate de dublare a cheltuielilor pentru apărare în următorii cinci ani, fără a lăsa nicio îndoială cu privire la determinarea țării de a-și extinde capacitățile militare pentru a descuraja ambițiile expansioniste ale Chinei.
Noua viziune strategică a Japoniei reprezintă punctul culminant al unei schimbări pe termen lung care a început sub conducerea fostului prim-ministru Shinzo Abe, care a fost asasinat în iulie anul trecut. În timpul mandatului lui Abe, care a durat de la revenirea sa la putere în decembrie 2012 până la demisia sa în septembrie 2020, Japonia și-a remodelat doctrina militară și a crescut semnificativ cheltuielile pentru apărare.
Abe a creat, de asemenea, un Consiliu de Securitate Națională la nivel de cabinet, a înființat Secretariatul de Securitate Națională pentru a-l sprijini, a raționalizat achizițiile militare prin formarea Agenției pentru Achiziții, Tehnologie și Logistică și, nu în ultimul rând, a încercat să modifice constituția pacifistă a Japoniei, deși în zadar.
Abe a împins Japonia spre o cultură mai agresivă contra inamicilor săi
Luate împreună, politicile lui Abe au marcat o schimbare istorică în politica de apărare și în poziția regională a Japoniei. Securitatea japoneză nu va mai fi o chestiune de dorință, orbire intenționată și dependență față de Statele Unite. Înainte de Abe, dacă China ar fi atacat o navă de război americană în apropierea apelor teritoriale ale Japoniei, armata japoneză nu s-ar fi implicat. Abe a respins această abordare absurdă și a împins Japonia să își asume un rol central în Indo-Pacific. Acum, dacă SUA și China ar intra în război din cauza Taiwanului, Japonia ar putea coopera cu armata americană. Într-un fel de inversare a rolului, armata japoneză protejează acum navele și avioanele americane din regiune.
Politicile ambițioase de apărare ale lui Kishida, care includ creșterea cheltuielilor militare la 43 trilioane de yeni (330 miliarde de dolari) până în 2027 și revizuirea strategiei de securitate națională a Japoniei pentru a permite capacități de contraatac, pun în aplicare multe dintre ideile lui Abe. De asemenea, ele le dezvoltă în patru moduri semnificative.
În primul rând, noua doctrină de securitate spune lucrurilor pe nume. Când Japonia a publicat prima sa strategie de securitate națională din istorie în 2013, incursiunile Chinei în apele și spațiul aerian japonez din apropierea Insulelor Senkaku au fost descrise ca fiind „o problemă care îngrijorează comunitatea internațională, inclusiv Japonia”. Cu toate acestea, strategia revizuită se referă la China, în conformitate cu retorica SUA, ca fiind „o provocare strategică fără precedent și cea mai mare provocare strategică” pentru Japonia. După cum arată clar această schimbare, consolidarea militară a Japoniei are ca scop, în primul rând, să descurajeze expansionismul chinez.
Japonia va strânge mai multă muniție și combustibili
În al doilea rând, noua strategie urmărește să acumuleze rezerve de combustibil și muniție, abordând astfel o problemă asupra căreia Abe a avertizat în mod repetat. În timp ce Japonia a achiziționat multe avioane de luptă, nave și vehicule de luptă în ultimul deceniu, încă nu dispune de stocuri strategice și de instalații de depozitare sigure necesare pentru a susține un război de lungă durată.
Cu siguranță, aprovizionarea cu muniții și combustibil este mult mai puțin fascinantă decât achiziționarea de avioane de luptă F-35 sau de rachete de croazieră Tomahawk cu rază lungă de acțiune din SUA. Dar, deși achizițiile masive de arme vor ajuta cu siguranță Japonia să facă față triplei amenințări a Rusiei, Chinei și Coreei de Nord, adevărul este că poziția sa strategică este mult mai precară decât cea a oricărui alt membru al Grupului celor Șapte. Dacă nu construiește și nu menține rezerve strategice adecvate, Japonia nu va putea să se apere singură.
Japonia, parte dintr-un proiect internațional de dezvoltare al unui avion de luptă ultra-modern
În al treilea rând, pactul de apărare americano-japonez avea o regulă nescrisă conform căreia toate noile active militare ar trebui să fie sub controlul americanilor. Cu toate acestea, recent, Japonia, Regatul Unit și Italia au anunțat un efort comun pentru a dezvolta un avion de luptă de ultimă generație. Departamentul american al Apărării a emis imediat o declarație de susținere a noului parteneriat, reflectând cooperarea militară în creștere între SUA, Japonia, țările europene, Australia și India.
În cele din urmă, strategia de securitate națională revizuită afirmă că „Japonia va accepta în mod activ persoanele strămutate din cauza războiului”. Această aluzie la o posibilă invazie chineză a Taiwanului, împreună cu dorința implicită de a accepta numeroșii cetățeni taiwanezi care ar fugi cu siguranță dacă acest lucru s-ar întâmpla, nu a atras prea multă atenție, dar este revoluționară.
Dacă Abe ar fi trăit, ar fi fost mulțumit de faptul că guvernul lui Kishida urmărește multe dintre obiectivele pe care el dorea să le atingă. În timp ce noua agendă de securitate națională nu se oprește la modificarea restricțiilor existente privind desfășurarea armelor ofensive, aceasta subliniază necesitatea de a dezvolta capacități de contraatac care ar permite Japoniei să lovească ținte din alte țări în cazul unui atac.
Dar, în timp ce propunerea de creștere a cheltuielilor militare pare să se bucure de un sprijin public larg, problema modului în care va fi plătită va fi, cel mai probabil, subiectul unor dezbateri parlamentare aprinse. Planul lui Kishida de a finanța cheltuielile suplimentare prin creșterea taxelor a provocat deja o opoziție puternică, chiar și în cadrul propriului său partid. Competența lui Kishida va fi, fără îndoială, pusă la încercare în lunile următoare, la fel ca și noua strategie descoperită a Japoniei, potrivit The Japan Times.
