Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți, în timpul unei vizite în Finlanda, că Ucraina va deveni membră a alianței, dar a subliniat că prioritatea imediată este ca țara să rămână o națiune independentă în fața invaziei Rusiei.
„Aliații NATO au convenit că Ucraina va deveni membră a alianței noastre, dar, în același timp, aceasta este o perspectivă pe termen lung”, a declarat Jens Stoltenberg reporterilor în cadrul vizitei făcute în Finlanda. „Problema acum este ca Ucraina să prevaleze ca națiune independentă și suverană și, prin urmare, trebuie să sprijinim Ucraina”, a precizat secretarul general al NATO.
După invazia țării de către Rusia, președintele Volodimir Zelenski a solicitat alianței nord-atlantice conduse de Statele Unite să permită țării sale să aibă un parcurs de aderare rapid. Concomitent, Ucraina a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în februarie anul trecut, la scurt timp după ce a fost invadată, și a primit statutul de candidat în iunie anul trecut.
Secretarul general al NATO a vorbit și despre necesitatea construirii unui nou „cadru” de securitate, pentru a evita orice nouă invazie militară pe viitor. Când războiul se va încheia, „trebuie să ne asigurăm că istoria nu se va repeta”, a declarat Jens Stoltenberg, care a mai subliniat că președintele rus Vladimir Putin nu poate continua să își atace vecinii.
Invazia din Ucraina a motivat și țările nordice
Invazia Rusiei în Ucraina a convins și Finlanda și Suedia să renunțat la politicile lor de nealiniere militară. Cele două țări nordice au solicitat să se alăture NATO în mai 2022.
Secretarul general al NATO a declarat că „atât Finlanda, cât și Suedia au respectat ceea ce au promis în acordul trilateral pe care l-au încheiat cu Turcia în iunie anul trecut la Madrid”. Turcia și Ungaria sunt singurii membri ai NATO rămași care nu au dat un acord pozitiv încă cererilor finlandezilor și suedezilor de a adera la alianță.
„A sosit momentul să ratificăm și să primim pe deplin Finlanda și Suedia ca membri”, a subliniat Jens Stoltenberg, citat de Le Monde.
Finlanda se pregătește să adere fără Suedia
Parlamentarii finlandezi vor să adopte legile care vor permite țării lor să devină membră NATO, înaintea alegerilor parlamentare din 2 aprilie.
Oficial, Finlanda dorește în continuare să adere NATO în același timp cu vecina sa Suedia. Cele două țări au depus o cerere comună la 18 mai 2022, iar Helsinki și Stockholm consideră că o aderare simultană ar avea un impact mult mai mare din punct de vedere al apărării regionale. Cu toate acestea, în fața refuzului Ankarei de a ratifica cererea Suediei, finlandezii se pregătesc să adere singuri la NATO.
Secretarul general al NATO a deschis posibilitatea unei aderări separate a celor două țări nordice la o reuniune a oficialilor europeni de la Bruxelles. Jens Stoltenberg a precizat că principala preocupare nu este dacă Finlanda și Suedia sunt ratificate împreună, ci ca ambele state să fie ratificate ca membri cu drepturi depline cât mai curând posibil.